Fotografi, Fotografi de viață sălbatică, Fotografi români
Scrie un comentariu

Doru Șpac: ”Este fascinant cât efort depun părinții în încercarea de a te ademeni cât mai departe de pui.”

Ne-am bucurat atunci când Doru Șpac a spus ”da” provocării noastre de a ne răspunde câtorva întrebări legate de pasiunea sa, fotografia. Surprinde mult păsările, iar această dinamică și neprevăzut, după cum chiar el spune, l-au determinat să se înscrie în Societate Ornitologică Română.

Înainte de a porni la drum, spune-ne câteva cuvinte despre tine și povestește-ne cum și când a început pasiunea ta pentru fotografie, cu precădere pentru viața sălbatică.

D: Sunt un om simplu, îmi plac numerele, situaţiile complicate, lucrez în IT şi asta îmi ocupă prea mult timp. Am multă răbdare, dar pot fi şi din cale-afară de nerăbdator şi am un chef de ducă permanent. Optimist incurabil, cu zâmbetul pe buze şi o glumă în desagă aş pleca oricând, vorba cântecului în “Polonia, Japonia, Burundi… oriundi!”

Totul a început cu pozatul în neştire în toate locurile în care am ajuns, declanşam mai repede decât rafala unui aparat de top. Am avut un şoc când “săpuniera” mea nu scotea nimic din poziția în care un nene cu un Canon obținea imagini “crystal clear”. Am comandat rapid un DSLR entry level cu 2 obiective de kit și cu același avânt am reînceput să declanșez, încercând în același timp tot felul de setări.

Însă, ceva s-a declanșat în mine iremediabil la o prezentare de portofoliu de la sediul F64 unde i-am vazut pe Dorin Bofan, Zoltan Gergely Nagy și, a doua zi, Doru Panaitescu – toți cu niște cadre bestiale, ca-n reviste. La finalul prezentării, mi-am făcut curaj și m-am înscris în prima mea tură foto: Norvegia, cu Dorin. O săptămână extraordinară, în care am învățat de la Dorin multe din tainele fotografiei. Întâlnirea cu pufinii a fost de-a dreptul incredibilă și a venit la pachet cu al doilea șoc: camera mea se mișca mult mai încet decât bestiile alea drăgălașe și nici focala de 300 a unui obiectiv de kit nu mă ajuta prea mult.

Fotografia are o însemnătate aparte pentru fiecare persoană în parte. Ce înseamnă aceasta pentru tine și de ce ai ales să mergi pe acest segment de fotografie?

D: Pentru mine, fotografia înseamnă ocazia de a cunoaște oameni extraordinari, de a ajunge în locuri de poveste, de a învăța și de a experimenta ceva nou, de a te bucura de frumos.

Am încercat fotografia de natură și mi-a plăcut mult, deși e grea și te solicită. Dar m-am simțit norocos să fiu în câteva ocazii în preajma lui Dorin Bofan și a lui Cosmin Ionescu.

Să luăm de exemplu Islanda, un tărâm parcă rupt din altă lume, cu lagune glaciare și aurore boreale, cu plaje negre și câmpuri de lavă acoperite cu mușchi, cu o climă incredibilă, în decurs de 2 ore am avut soare, ploaie, ninsoare, vânt, câte una pe rând sau 2-3 deodată. Ce sa faci? Să râzi? Să plângi? S-o iei razna? Sau să prinzi un fulmar în zbor în dreptul cascadei Skogafoss? Dar ce ziceți de o găinușă polară sau de cel mai sociabil sturz?

Sau Elveția unde am început o zi superbă cu Matterhorn-ul oglindit în lacul Stellisee, unde am ajuns la cea mai mare altitudine de până acum, Varful Oberrothorn (3.414 m), unde am surprins o elegantă stăncuță alpină și o rază de lumină îmbrățișând o libelulă?

Să vă mai povestesc de România, de Retezat, unde am văzut niște flori gingașe în roua dimineții, o marmotă în primii stropi de ploaie (vorba cântecului, “Hei, ce ploaie și ce vânt” – numai ca mie mi-a ajuns până-n… și am fugit până la cort cum nu cred c-am mai fugit în viața mea), de Ceahlău și prima întâlnire cu capra neagră?

Am încercat fotografia de portret și nud în natură și am învățat multe de la Eduard Guțescu. O experiență faină, două modele superbe, Andreea și Kati, zile pline de fotografie. Încă nu am reușit să le urc pe site, dar lucrez la acest aspect. Mi-a plăcut, e altceva, greu în alt fel. Dar cine ardea de nerăbdare să prindă în focus și celelalte frumuseți din zonă? Sticletele, mărăcinarul negru, pietrarul negru, presura cu cap negru, toate au vrut să apară în pictorial! Întreb doar…

Am încercat fotografia de wildlife și aici am descoperit cea mai mare bucurie, alături de Cristian Mihai, Alexandra Ion și Iliuță Goean. E grea, e dinamică, e plină de neprevăzut și m-a prins cu totul. Iar mai nou, m-am înscris în Societatea Ornitologică Română și abia aștept să ies cu ei pe teren.

Am ales să fotografiez păsările deoarece pentru mine reprezintă un univers fascinant, de forme, mărimi, culori și sunete, fără să mai amintesc de sentimentul de libertate și de frumusețea zborului, iar bucuria de a fotografia și de a împșrtăși cu ceilalți aceste minuni e greu de descris în cuvinte. Cum să nu rămâi mut de uimire în fața unui ghemotoc de pene de câțiva centimetri (de greutate n-are rost să pomenesc) ce cântă de răsuna totul în jur? Cum să mai respiri când ești în preajma unei acvile de munte? Cum?

Nu e tocmai uşor să surprinzi păsări în cadre – am observat că acestea ar fi “specialitatea” ta. Spune-ne cum decurg momentele de cum ai ajuns în locurile în care ştii că vei fotografia.

D: Da, ai dreptate, nu e deloc ușor, tocmai de aceea mi-am făcut un nou prieten, un Canon 7dmk2 cu Sigma 150-600mm C împreună cu care lupt pentru fiecare secundă în care am în focus un subiect.

Partea frumoasă, cel puțin pentru mine – un nou venit în branșă, în legatură cu locurile de fotografiat e că aceste locuri sunt absolut peste tot. Oriunde merg, la munte, la mare, în deltă, în alte țări, păsările mă asteaptă. Am văzut din mașină un pițigoi pe b-dul Magheru în București. Am văzut un mascul de fazan la doi pași de Polivalentă. Am văzut ciocanitoare într-un copac din fața blocului și niciodată n-am stat mai aproape de una. Cât privește modul de desfășurare, aici e altă poveste…

Prima pasăre mică, galbenă, cu negru pe cap (abia mai târziu am aflat că e codobatura galbenă și că erau din două subspecii) am văzut-o la un drum spre Iași. Intrasem pe un drum agricol, rapiță pe de o parte, grâu de un verde incredibil de cealaltă parte, așa că am lăsat mașina-n drum, cu portiera larg deschisă, cu pasagerii care m-au privit putin nedumeriți cum o zbughesc din mașină cu aparatul după mine. Am alergat după ea vreo 10-15 minute, dar am avut primele cadre frumoase. Iar până azi, ai mei s-au obisnuit (sper) cu noul meu hobby și ce presupune el.

Iarnă, viscol, -17 grade, în zona Șirnea. Canon 760D abia se miscă, la focalizare începe să scârțâie, bateria mai mai să moară, rafala = 1 și gata (cel mai greu a fost să-mi bag degetele în mănușă) am prins un cocoșar la masă. (de abia după această experiență am trecut la 7D).

Ziua 2 în Delta Dunării, la pândă la pescărașul albastru. 7 ore la pândă în cort. Am avut timp să-mi revăd toată viața. De mai multe ori. A venit de 5-6 ori, timp total maxim 30 secunde. Glonț, nu altceva. Dar am avut ocazia să prind în focus, printre altele, ciocănitoarea neagră, cea mai mare specie de ciocănitoare din Europa și o egretă cu freza-n vânt. Cât despre pescărel, norocul a fost în prima zi, când a fost mult, mult mai cooperant… și ocupat să cucerească o domnișoara superbă.

Câteva ore în mașină împreună cu Cristian Mihai, pe malul lacului Techirghiol, mi-au adus în focus cam 18 specii diferite. Mai multe decât am văzut în primii 40 de ani de viață. Fluierar de mlaștină, bătăuș, fugaci mic, notatiță… nu mai continui, că m-am turat, și stăm toata ziua la povești…

Înclin să cred că momentele decurg cum vor ele, eu doar sunt prezent acolo, atent la orice mișcare, la orice foșnet, la orice ciripit/cârâit/tril/etc.

Pe site-ul tău, ai documentat locurile prin care umbli de obicei pentru a-ți surprinde “subiecţii”. Povestește-ne puțin despre experiența ta din Delta Dunării și surprinderea codalbului (Haliaeetus albicilla), una dintre speciile destul de rar întâlnite în România.

D: Într-adevăr, pe www.doruspac.com încerc să documentez puțin, cât să nu plictisesc cititorii, atât locurile, cât și speciile surprinse. Ocazie cu care mai învăț și eu câte ceva. Și vreau să le multumesc celor de la SOR pentru site-ul plin de informații utile și nu în ultimul rând, pentru galeria de imagini.

Delta Dunării a fost o experienta extatică, cu o densitate mare de evenimente, condensate în doar 3 zile. O încântare pentru trup (n-am știut ca peștele poate fi gătit în atâtea feluri delicioase) și suflet. Ce peisaje, ce culori, ce lumină, ce ceață deasă am găsit acolo… Am fost pe apă înainte de prima raza de soare și ne-am întors, evident, după ultima. Totul pus impecabil la cale de către Iliuță Goean de la www.descoperadeltadunarii.ro.

Cea mai așteptată întâlnire pentru mine a fost cea cu pescărașul albastru. O apariție impresionantă deși atinge maxim 19,5 centimetri și nu trece de 45 de grame. O pată de culoare ce vine fulgerător și pleacă până ai clipit din ochi. Dacă esti norocos, îl prinzi câteva momente aranjându-și penajul. Totuși, nu-ți forța norocul și declansează cât poți de repede.

Am găsit apoi sute de pelicani, în lumină de dimineață, de apus, în contra lumină, în ceață. Am surprins în ceață un pelican creț în zbor. N-am crezut că voi reuși focalizarea. Ce forfotă când întâlnesc un banc de pești și cum încearcă să-i șterpelească de la cormoranii de lângă ei. Stârci de toate dimensiunile și culorile, lopătari timizi, egrete elegante, chire, chirighițe și corcodei, pe toate le-am văzut cu această ocazie.

Ca și cum toate acestea n-ar fi fost suficiente, surpriza a venit în ultima dimineață. Îl mai văzusem de vreo 2 ori peste zi, dar în zbor, în contra lumină și la distanțe consiberabile. Acum, era într-o poziție favorabilă, și am reușit să declanșez din mers; viteza bărcii a fost o problemă destul de mare pe de o parte pentru că echilibrul nu poate fi decât precar dar și o soluție în sensul diminuării distanței față de subiect. Pentru că subiectul, regele Deltei, nu prea vrea să stea la fotografiat.

Codalbul, căci despre el este vorba, la cei 75-90 cm și o greutate intre 4000-5500g, e o apariție impunătoare, ce te ia imediat în vizor, iar din priviri îți spune clar cine e șeful. Dacă pricepi rapid, ai timp să declanșezi și apoi să te bucuri de o asemenea întâlnire. Iar cand tu observi pe ecranul aparatului ghearele pregătite să prindă prada, ciocul putenic gata să lovească și privirea rece ca oțelul, el e deja departe…

Comportamentul animalelor poate fi, adeseori, o lecție pentru oameni. Din ce ai putut observa până acum, povestește-ne ce astfel de comportamente din viața sălbatică ți-au atras atenția.

D: Este fascinant cât efort depun părinții în încercarea de a te ademeni cât mai departe de pui, fac gălăgie ca să-ți distragă atenția, vin către tine, când amenințător, când simulând ca sunt loviți, doar doar te duci după ei…

Îmi place să observ și cum folosesc mediul înconjurător pentru a se camufla; evident, mă și enervează grozav când dispar în peisaj și nu mai reușesc să-i găsesc. Pot să stea nemișcați minute în șir parcă pentru a demonstra cât de eficienți sunt. În astfel de cazuri, trebuie să pui la bătaie multă răbdare și mai ales atenție, pentru a surprinde cea mai mica mișcare.

Împărtăşeşte cu noi una dintre fotografiile tale mai aparte şi spune-ne şi care e povestea din spatele ei, ce o face atât de specială?

D: Una din cele mai grele sarcini. Pentru că îmi plac foarte mult păsările de pradă și am reușit până acum să prind câteva în focus. Greu de ales între acvila de munte, acvila mică, codalb, vânturel de seară, vânturel roșu, șorecar comun și ciuf de pădure. Sper ca în zilele urmatoare să reușesc să urc una câte una toate poveștile pe site. Și totuși, cred că mă voi opri la ciuful de padure.

Povestea începe cu mai bine de 10 ani în urmă, când la o ieșire cu mașina spre comuna Berceni, am trecut peste “ceva” și cum nu ne-am pus de acord cu ce ar putea fi acel “ceva” ne-am întors să verificăm. Surpriza a fost maximă pentru că s-a dovedit a fi un pui de ciuf de pădure (informație aflată de fapt la vreo 2 săptămâni după), probabil căzut din cuib. Arăta destul de fioros, cu toate penele și puful stând în poziție perpendicular pe corp și cu aripile desfăcute la maxim, pocnind amenințător din cioc. Am văzut că nu poate zbura și cum nu voiam să-l lăsăm la voia întâmplării, l-am luat acasă și am încercat să-i găsim un adăpost. Îmi plăceau și înainte păsările din ordinul Strigiformes dar cele câteva zile petrecute împreună (până a ajuns la Grădina Zoologică din Băneasa) au fost incredibile și au fost suficiente pentru a mă cuceri 100%. De atunci însă, n-am mai văzut nimic din familia lor. Așa că îți închipui ce bucurie a fost pe mine când am auzit de ciufii sosiți în Parcul Tineretului și emoția primului moment ochi în ochi.

Cu siguranţă ai câteva specii de păsări pe care ai dori să le suprinzi în cadrele tale. Care ar fi acestea pentru tine şi de ce?

D: Așa, la prima strigare, cred că pot trece pe listă 2 – 3 – 10 specii. Voi începe cu pasărea omătului sau presura de iarnă, pentru că suntem în anotimpul potrivit, și voi continua cu pițigoiul de stuf, pănțărușul, mierla de apă, cocoșul de munte, huhurezul mare, ciuvica, vulturul sur. Apoi vreau să revăd pufinii. Acest “de ce?” pare sa fie întrebarea cea mai grea. Pentru că sunt incredibil de frumoase, pentru că sunt greu de surprins, pentru că sunt în diverse zone din țară și asta înseamnă și mai multă mișcare și aer curat.

Un mesaj pentru cititorii “Drumeţi şi drumeţii”.

D: Cititorule, dacă ai ajuns cu lectura până aici, ești un tip tenace. Că m-am luat cu vorba și am bătut câmpii-n lung și-n lat. Îți recomand să-ți ridici ochii din gadget-uri, să-ți lași pașii să te ducă departe de zgomotul orașului, să ciulești urechile la sunetele naturii și să începi să te bucuri de toate minunățiile din jur. Vei fi mai bogat, pe zi ce trece…


Pentru mai multe fotografii și povești de-ale lui Doru, vă invităm să îi urmăriți site-ul: doruspac.com.

© text: Andreea Popescu, Doru Șpac

© foto: Doru Șpac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s