Adrian și Ilinca: ”Peste 170 de km cu 10 000 m urcați în 10 zile și încă o zi în care vremea rea ne-a ținut pe loc.”

Nimic nu-i mai frumos decât să îți împarți dragul de munte cu cel pe care îl iubești, iar Adrian și Ilinca știu asta foarte bine. Pasionați amândoi de turele montane, dar și de petrecutul timpului în natură, în general, anul acesta și-au croit frumos drum prin Mont Blanc, drum despre care ne-au povestit de ne-au făcut să fim și noi acolo, alături de ei, pe creste.

Înainte de a pleca la drum alături de voi, prin Mont Blanc, spuneți-ne cine sunt Adrian(Hogiu) și Ilinca(Alexandrescu) și cum au ajuns să iubească atât de mult natura și muntele?

A: Salut! Sunt Adrian și îmi place să fac mișcare de când mă știu. Muntele l-am descoperit abia în timpul facultății și tare mă bucur. De 7 ani, însă, dedic acestei pasiuni o bună parte din timpul meu liber, fie că înseamnă ture cu bicicleta, fie pe jos. Îmi amintesc cu drag primele ture în munții de acasă, munții Bârgăului și Călimani. Momentan, locuiesc în Cluj-Napoca împreună cu iubita mea, Ilinca, cu care împărtășesc bucuria zilelor petrecute pe munte.

I: Sunt Ilinca, m-am născut în București și am descoperit bucuria de a merge pe munte când eram mică și am mers cu tatăl meu pentru prima dată în Bucegi. La 17 ani am avut din nou ocazia să merg în câteva ture în Bucegi și Ciucaș și abia de-atunci muntele a devenit o parte importantă din viața mea. În 2014 m-am mutat în Cluj-Napoca. Momentan, studiez Medicina și mă bucur în continuare de timpul petrecut pe munte ori de câte ori am ocazia.

Spunea Mihai Jurca: ”Acolo sus, mai aproape de cer, cu norii fugindu-ţi sub picioare, te vei întâlni cu tine și-ţi vei da seama că ești om și stăpân, că ești liber și că poţi să zbori…”. Ce sentimente vă încearcă atunci când sunteți pe munte și ce înseamnă, de fapt, muntele pentru voi?

A: Pentru mine, muntele înseamnă liniște și bucurie. Acolo sus este cu totul și cu totul o altă lume.

I: Pe mine, când merg pe munte, mă încântă sentimentul de libertate, liniștea și faptul împart cu omul drag bucuria de a fi acolo.

Când ne-ați spus că plecați în Mont Blanc, am văzut nerăbdarea din ochii voștri și entuziasmul pentru a se face acea dată și a pleca. De ce ați ales tocmai acești munți?

A & I: Am ales această destinație pentru că ne doream să mergem undeva pe munte în afara țării, iar deoarece mergeam pentru prima dată în Alpi, Tour de Mont Blanc ni s-a părut foarte potrivit pentru a descoperi acești munți. De asemenea, poveștile și fotografiile prietenilor ne-au inspirat să urmăm și noi acest traseu.

Pentru că ați mers mult pe jos, rucsacul a trebuit să fie unul potrivit pentru așa ceva. Cum a fost cu împachetatul rucsacului și ce ați recomanda celor care pleacă într-o tură montană destul de lungă să își ia neapărat cu ei?

A & I: Cel mai important lucru este ca rucsacul să fie mărimea potrivită și să fie bine reglat pe corpul celui/celei care îl poartă. E important ca atunci când faci bagajul să nu-ți umpli rucsacul cu lucruri inutile. Le vei duce pe toate în spate atâtea zile, poate nu vei folosi tot ce ai luat cu tine, iar greutatea prea mare a rucsacului îți poate crea probleme. Un lucru de nelipsit, însă, este simțul umorului, pe acesta e musai să îl aveți cu voi… ah, și husa de ploaie pentru rucsac.

Amândoi sunteți pasionați de drumețiile pe munte și mergeți destul de mult și cu bicicleta, deci condiția fizică nu vă lipsește. Ați avut parte, totuși, de o pregătire mai specială pentru tura aceasta?

A&I: Nu am avut vreo pregătire mai specială față de ceea ce facem de obicei, însă cu câteva săptămâni înainte am ieșit ceva mai des la alergat sau cu bicicleta și am făcut câteva ture cu rucsac mare în spate. Așa am încercat să ne dăm seama cum să ne organizăm mai bine bagajele și mâncarea și cum să ne dozăm efortul, având în vedere că urmau cam 10-11 zile cu rucsacul în spate. Am ales să mergem pe trasee din munții Rodnei, Călimani și Făgăraș, comparabile ca dificultate și lungime cu ceea ce citiserăm în ghidul despre Tour du Mont Blanc.

”Peste 170 de km cu 10 000 m urcați în 10 zile și încă o zi în care vremea rea ne-a ținut pe loc. Am avut 5 zile de soare apoi au urmat 3 zile de ploi și ninsori.” Cam acesta a fost rezumatul pe scurt, pe care îl spuneați, cu privire la tură. Care ar fi rezumatul puțin mai pe lung al turei și care ar fi momentele aparte pe care le-ați avut în cadrul ei?

A&I: Tura noastră ”a început”, de fapt, cu mai bine de un an înaintea plecării. La începutul lui august 2016, într-o zi, Adi s-a gândit cum ar fi dacă am merge să facem Turul Mont Blanc-ului, mai ales că mai povestiserăm despre el. Am căutat rapid pe Internet câteva informații de bază și ne-am zis cam de acum într-un an o să plecăm. Și de la acel moment încolo au început pregătirile. Un an mai târziu eram acolo în Courmayeur, punctul de start ales de noi. Informații despre circiut aveam din căutările noastre pe Google, dar și din ghidul scris de Kev Reynolds, ghid care ne-a fost extrem de util.

Ziua 1. Am mers destul de puțin, din Courmayeur până la Rifugio Elisabetta, unde am ajuns după amiaza devreme. Până seara ne-am plimbat și am tot fotografiat ceea ce ni se descoperea în fața ochilor. Pe la apus am montat cortul și, nu la mult timp după, au apărut alte 2-3 corturi în apropiere.

Ziua 2. Ziua a doua a fost ceva mai lungă, deoarece am trecut din Italia în Franța prin Col de la Seigne. După o coborâre foarte lungă până la Refuge des Mottets, am continuat coborârea până în Ville des Glaciers(1789 metri) și apoi am început urcarea lungă către Col des Fours, unul dintre punctele cele mai înalte ale traseului(2665 metri). De acolo, am ajuns destul de repede la Refuge du Bonhomme. În apropierea cabanei, mai erau deja câteva corturi, așa că, cu acordul cabanierului, îl punem și noi pe-al nostru.

Ziua 3. În această zi, am coborât prin rezervația Les Contamines-Montjoie(superbe locuri pe acolo) până în orășelul Les Contamines, probabil cel mai frumos pe care l-am văzut în aceste zile, unde am căutat cazare.

Ziua 4. În a patra zi am plecat din Les Contamines către Les Houches. Am trecut de Refuge du Truc și Refuge de Miage, iar nu la mult timp după asta, am început o urcare destul de lungă prin soarele destul de puternic către Col du Tricot. Urma să traversăm torentul din Glacier du Bionassay, peste care este un pod suspendat. Fascinant locul. Continuând drumul, am ajuns la o pășune cu vaci despre care aflaserăm că sunt destul de ostile(am avut ocazia să vedem asta chiar cu ochii noștri), așa că am plecat de acolo destul de repede. Curând am întâlnit și linia ”tramvaiului” Mont Blanc; aici traseul către Les Houches nu e prea bine semnalizat. Eram destul de dezorientați și nici harta nu ne ajuta prea mult, dar o doamnă ne arată direcția bună și continuăm coborârea în grabă până în Les Houches, unde am găsit un camping.

Ziua 5. În ziua a cincea, am pornit din Les Houches. Eram nerăbdători: urma să urcăm pe Brevent, un loc perfect pentru a vedea, în sfârșit, Mont Blanc-ul. Pe vânf ajungem unde pe după-amiază, chiar înaintea ultimei telecabine. Era liniște, dar înnorat. Nu am putut vedea Mont Blanc-ul de acolo, iar vremea urma să se strice. Am continuat, însă, drumul către La Flegere destul de grăbiți, căci speram să nu ne apuce întunericul sau ploaia până să ajungem să instalăm cortul. Din fericire, am ajuns exact la timp ca să montăm cortul lângă un lac din apropiere. Ne-am pregătit de somn, însă ploaia a început să bată destul de tare peste cortul nostru. Am adormit greu, îngândurați, căci nu știam ce vom face a doua zi, în cazul în care ploaia ar fi continuat tot așa. Neavând nici sursă de apă potabilă, totul devenise mai complicat.

Ziua 6. În ziua a șasea, ne-am trezit, iar ploaia nu se oprise deloc, ba, din contră, și, în plus, se lăsase și o ceață deasă de nu mai vedeam nici marginea lacului lângă care aveam cortul pus. Nu părea o zi chiar bună. Vreo oră ne-am tot gândit dacă să așteptăm să se potolească ploaia sa că pornim la drum sau să mai stăm aici o zi. Până la urmă am decis să rămânem în cort, citind din ghidul TMB și uitându-ne la fotografii.

Ziua 7. În dimineața acestei zile ploua în continuare, dar parcă mai domol. Ne-am adunat lucrurile fără nicio tragere de inimă, am împachetat cortul ud leoarcă și am pornit agale la drum prin ceață, vânt, ploaie și frig. Am ajuns într-o zonă abruptă, unde am coborât treptele montate pe stânci până deasupra orașului Argentiere. [… ] După un drum care părea că nu se mai termină și în care vremea nu se mai schimba niciun pic, am ajuns în sfârșit la granița cu Elveția: col de Balme. Fără să stăm pe gânduri, am coborât direct către satul Trient(Elveția), unde am ajuns pe seară destul de înfrigurați și flămânzi. Din fericire, am avut parte acolo de un duș cald și o cameră primitoare. Înainte să adormim, am povestit cu colegii de cameră(americani, australieni, canadieni) și ne-am mai înveselit.

Ziua 8. În a opta zi, vremea deja părea că se îmbunătățește. După ce am mâncat bine la micul dejun, am pornit voioși către Champex. Startul UTMB avusese deja loc, așa că, ne așteptam să-i întâlnim pe o parte dintre alergători. Am rămas puțin pe lângă voluntarii concursului, care îi așteptau emoționați pe primii concurenți. După ei, ne-am continuat și noi drumul binedispuși. Am ajuns pe după-amiază la Champex unde, pentru că nu mai puteam intra pe Internet de pe telefon, am luat orașul la pas pentru a vedea ce am putea găsi. Era frig și lapoviță, cortul nostru era încă ud, precum și o parte dintre hainele din rucsaci. Am găsit un camping care părea bun, dar înainte de a ne instala acolo, am mers la magazin pentru a ne lua mâncare pentru zilele următoare. Ieșind in magazin, am văzut o casă pe care scria ”camere libere”, nu am mai stat pe gânduri și am mers să stăm acolo peste noapte.

Ziua 9. În dimineața zilei a 9-a, gazda ne-a așteptat cu un mic dejun cum nu mai avuseserăm parte de ceva vreme. Afară era soare de-a binelea, în sfârșit. Pornim mai departe bucuroși. Pe după-amiază ajungem în La Fouly, unde am găsit cel mai mare camping pe care l-am văzut vreodată: întins pe o suprafață imensă; semăna mai degrabă cu un sat decât cu un camping.

Ziua 10. Am pornit din La Fouly către Ferret. Știam că acea zi e cam ultima zi lungă, deoarece urma să ajungem înapoi pe tărâm italienesc și să dormim la Rifugio Elena.

Ziua 11. Aceasta a fost ultima zi. Am pornit de la Elena dis-de-dimineață și, destul de curând după, am făcut și o pauză la Rifugio Bonatti, unde am mâncat și am mai stat să ne bucurăm de soare. Ce ciudat că vremea cea mai bună a rămas pe ultima zi… am parcurs ultimii kilometri din tur cam cu tristețe pentru că ne apropiam de final. După-amiază am ajuns în Courmayeur unde am sărbătorit încheierea turului cu o pizza, exact la fel cum făcusem în urmă cu 12 zile, adică cu o zi înainte să începem cea mai interesantă călătorie a noastră pe munte de până atunci.

Cum a fost această experiență din Mont Blanc pentru voi și ce anume ați schimba (comparativ cu acesta) pentru o viitoare dată când v-ați întoarce prin acele locuri?

A&I: A fost o experiență unică, deoarece nici unul dintre noi nu mai fusese în munți așa departe de România și atâtea zile doar cu cort și rucsac. Ne-am informat și ne-am pregătit bine, așa că nu am avut mari dificultăți. Dacă ar fi ceva de schimbat, pur și simplu am alege să stăm mai mult timp și să ne bucurăm de toate frumusețea de acolo.

Ați urmat potecile multor vârfuri montane din ţară. Care a fost cel mai greu traseu pe care l-ați parcus și de ce? Ce recomandări ați avea pentru cei/cele care doresc să îl urmeze?

A&I: Au fost destule momente în care ne-a fost mai greu, deci de aceea poate nu neapărat un traseu anume a fost cel mai greu. Important este pentru fiecare să se documenteze despre traseul pe care urmează sî îl parcurgă și condițiile meteo, tocmai pentru a putea să își gestioneze mai bine timpul, dar și energia. Și, cel mai important, este ca într-un moment dificil să te adaptezi situației, să ai putere să renunți la planul inițial – dacă este necesar, pentru a nu te pune în pericol.

Care sunt planurile voastre privind călătoriile și drumeţiile de acum încolo? Aveți ceva destinaţii în care v-ați dori mult să ajungeți?

A&I: De dorit, ne-am dori să ajunge prin atâtea locuri, de exemplu, sunt încă multe locuri și din munții României pe care încă nu le-am văzut. Ar mai fi pe ”lista” noastră Islanda, Patagonia și cel puțin o tură lungă cu bicicleta pe undeva prin Europa. Și, bineînțeles, să revenim în Alpi, căci ne-am îndrăgostit de acești munți.

Un mesaj pentru cititorii ”Drumeți și drumeții”.

Bucurați-vă cât mai mult de timpul petrecut în natură așa cum vă place, indiferent că este alergare, drumeție, alpinism, tură ci bicicleta, schi, fotografie etc. Natura, și poate mai ales munții, are atâtea de oferit și fiecare poate găsi ceva care să-i încânte sufletul.


Adrian a mai scris, din când în când, despre turele pe care le-a mai făcut pe munte pe blogul său raportdetura1.blogspot.ro. Vă invităm să îl citiți, deoarece veți afla informații care vă vor putea ajuta în viitoarele voastre ture.

© text: Andreea Popescu, Adrian Hogiu și Ilinca Alexandrescu

© foto: Adrian Hogiu și Ilinca Alexandrescu

Reclame

Un gând despre „Adrian și Ilinca: ”Peste 170 de km cu 10 000 m urcați în 10 zile și încă o zi în care vremea rea ne-a ținut pe loc.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s