Andrei Marius: ”Îmi place să surprind și peisajul în imensitatea sa, dar și detaliile care mă înconjoară.”

Pasiunea pentru fotografie poate veni din lucruri aparent mici, dar care sunt, de fapt, punctele care „declanșează” omul în a se dedica în ceva care îi place. Andrei Marius a descoperit fotografia dintr-o întâmplare, iar de atunci i s-au deschis tot mai multe orizonturi. El spune că e ”un amalgam de dorințe fotografice”, de aceea în fotografiile pe care le realizează pot fi întâlnite momente diferite, din locuri diferite.

Ești o prezență destul de tăcută în mediul acesta al fotografiei, însă, cu toate acestea vii cu niște cadre din natură plăcute privirii. Totuși, poţi să ne spui câteva lucruri despre tine, explicând, totodată, şi background-ul pe care îl ai şi cum ai ajuns să te îndrepţi către fotografie?

A: Salutare tuturor! Știți cum este: până nu ai nimic concret de spus, mai bine taci și observi. Înveți de la alții și pui în practică, dar cel mai important este să te descoperi pe tine și ceea ce vrei să transmiți. Poate, până la urmă, o să ai și un cuvânt de spus. Chiar dacă nu am un cuvânt de spus, mă încântă că pot îmbucura privirea celor care îmi văd fotografiile (mă voi folosi de termenul generic ’’fotografie/i’’, chiar dacă mai am de muncit până să le pot numi cu adevărat fotografii). Cred că lumea se miră de personajul acesta îmbrăcat în negru. Eu mă mir ce caut aici! Eu sunt fratele Andrei Marius și am 25 de ani, originar din Faraoani, jud. Bacău. Sunt frate franciscan și fac parte din Ordinul Fraților Minori Conventuali, un ordin religios ce a fost întemeiat de către Sfântul Francisc din Assisi, în secolul al XIII-lea. Sunt student la teologie la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman  și mă pregătesc să devin preot romano-catolic.

Pot să spun că fotografia a apărut în viața mea dintr-o întâmplare. În 2013 am fost numit fotograf și cronicar al facultății unde studiez și am început să folosesc un DSLR entry-level, dar care nu era al meu. Pe lângă fotografiile pe care le făceam la diferite evenimente din cadrul facultății, am început să fotografiez cam tot ce prindeam. În 2015, toamna târziu, mi-am cumpărat prima cameră de fotografiat, un Canon 700D și două lentile. Am adunat câteva fotografii cu acest aparat, zic eu destul de reușite. După un an am schimbat sistemul și am început să folosesc un Pentax K5 IIs și mai multe lentile. Dar nu contează prea mult acest lucru. Contează faptul că fotografia a reușit să mă apropie mai mult de natură. Poate unii s-au apucat de fotografie pentru că deja erau apropiați de natură și voiau să o imortalizeze cumva, iar fotografia se pretează la așa ceva. Nu mă consider un fotograf, ci doar un simplu om care are o cameră de fotografiat.

Pentru că fotografia de peisaj, în special, e principala ta înclinație, care anume sunt, de obicei, inspirațiile tale în ceea ce privește surprinderea anumitor cadre?

A: Merg pe principiul: privește frumusețea din jurul tău! Datorită acestui lucru, pot vedea frumusețea și într-un munte care mă face să mă simt mult prea mic, dar și în firul de iarbă care mă înconjoară și care mă cheamă la a mă face mic pentru a-i putea surprinde esența. Este adevărat că în ultima vreme am realizat multe peisaje, în special în vara acestui an, dar nu cred că mă pot încadra într-o anumită categorie.

Se poate observa că am un stil cam haotic, ca să spun așa. În sensul că nu urmez un fir liniar care să mă ajute să-mi formez un portofoliu unitar și în care să se observe coerența. Cred că nici nu vreau să fac asta, de frică să nu-mi scape alte aspecte ale realității care mă înconjoară. Alții pot vedea acest lucru ca pe o pierdere, alții poate că nu. Când am început să fotografiez, eram înnebunit după culorile norilor de la apusul soarelui. Fotografiam acești nori în disperare, încercam să nu pierd nici o seară fără a face câteva fotografii de acest gen. Mi-a trecut febra respectivă, dar tot încerc să fotografiez tot ce prind: ciori, flori, detalii din natură, peisaje, chiar și fotografie de stradă. Sunt un amalgam de dorințe fotografice și încerc să capturez toate momentele care cred că merită a fi imortalizate.

Natura ni se descoperă mereu și parcă de fiecare dată, chiar dacă mergem în același loc, ea ni se arată altfel față de data trecută. Care sunt momentele zilei, precum și stările naturii, să le numesc așa, pe care îți place să le surpinzi în cadre?

A: Mereu rămân uimit de felul în care natura ne surprinde și chiar dacă este vorba de același loc, ne arată mereu alte fațete. De fapt, contează modul în care noi privim natura și dacă avem mereu ochii larg deschiși, vom putea descoperi mereu ipostaze noi în care să surprindem același subiect. Îmi place să admir un răsărit, dar nu am prea multe la activ…de fapt am doar unul memorabil, pe malul Mării Adriatice.

Îmi plac, de asemenea, și  apusurile de soare. Am văzut mai multe apusuri decât răsărituri. Din păcate, nu am avut ocazia unui răsărit sau apus la munte. Sper ca în viitorul apropiat să am parte și de așa ceva. Îmi place să surprind și peisajul în imensitatea sa, dar și detaliile care mă înconjoară. Îmi place și lumina care cade pe anumite subiecte și le izolează, scoțând în evidență unicitatea lucrurilor. Sunt momente când merită să surprinzi complexitatea naturii în ansamblul ei general, dar recunosc că îmi place enorm să surprind și micile detalii. Încă mă educ în acest sens și îmi doresc să surprind și mai bine detaliile, mai ales cele prezente în locul în care trăiesc, în curte, în spatele casei, în grădină, pe marginea drumului.

Ai ajuns prin Parcul Național al Pirineilor, un loc aparte de pe teritoriul francez, în care ai avut șansa să vezi Lacul Gaube și masivul Vignemale, două dintre simbolurile acestui parc. Povestește-ne puțin despre experiența ta pe care ai avut-o în Pirinei.

A: A fost o experiență pe care nu o voi uita, sper eu, niciodată. Ce-i drept, nu sunt prea umblat prin lume și nu am vizitat locuri de acest gen, dar minunățiile prezente în Parcul Național al Pirineilor sunt de necontestat. Găsiți fotografii și impresii destul de sugestive la o simplă căutare pe google. Practic, nu am făcut o tură în adevăratul sens al cuvântului. De fapt, misiunea mea în acea zonă a fost alta. Am petrecut două luni la Lourdes, într-o comunitate de frați franciscani. Ar fi multe de povestit, dar nu prea are treabă cu fotografia și nu vreau să vă încarc.

Stând acolo, am avut ocazia să umblu puțin și prin Parcul Național al Pirineilor. Pe lângă Lacul Gaube și Masivul Vignemale, am mai vizitat  Lac d’Estaing, Lac de Plaa de Prat și Cirque de Gavarnie. De la Lacul Gaube se pleacă spre Masivul Vignemale, iar traseul este unul minunat. La fel de minunat este și traseul ce pornește de la Lac d’Estaing și duce spre Lac de Plaa de Prat. Cirque de Gavarnie este ca un amfiteatru imens în aer liber, iar Masivul Vignemale te face să te simți într-adevăr mic de tot. Altfel nu te poți simți, când în fața ta se înalță un perete de stâncă ce depășește 800 de metri. Și mai interesant a fost când am auzit cum a trosnit ghețarul în timp ce savuram o bere rece la terasa refugiului din fața masivului.

Cum a fost această primă experiență a Pirineilor pentru tine, din punct de vedere fotografic, și ce anume ai schimba(comparativ cu ceea ce ai realizat acum) pentru o viitoare dată când te-ai întoarce prin acele locuri?

A: Experiența primă a Pirineilor a fost una pe fugă, la propriu. Am adus cu mine multe cadre care îmi plac, m-am bucurat de ceea ce ochii vedeau și făceau să-mi tresalte inima de bucurie, dar în graba aceea sunt sigur că am pierdut multe, mai ales am pierdut contactul cu natura, cu tot ceea ce mă înconjura, cu liniștea deplină. La un moment-dat, fiind pe un traseu, m-am oprit. Eram singur, nimeni în față, nimeni în spate. Eram singur în acea imensitate și am simțit fiorul micimii. Simțeam cum îmi gonește sângele prin vene, bătăile inimii erau accelerate, iar eu eram acolo, într-un imens sanctuar. Aceste lucruri aș vrea să le recuperez.

Nu știu dacă am acumulat 24 de ore petrecute în acești munți minunați. Am avut trei ieșiri, în trei după-amiezi călduroase de vară. Aș dori să acord mai mult timp plimbării prin acei munți și mai ales să prind momentele forte cum ar fi răsăritul și apusul. Iar sezonul de toamnă târzie cred că este cu mult mai minunat decât cel de vară. Culorile se schimbă, apare zăpada și reiese acel contrast dintre albul zăpezii și culorile frunzelor de copaci. Deja mi-e dor de acele locuri!

Ai avut o fotografie publicată în ”Black Magazine”, fotografie care prezintă un moment din ciclul de viață al naturii. Spune-ne mai multe despre acea fotografie și momentul când ai susprins-o.

A: Această fotografie este un semn clar, cel puțin pentru mine, că se pot face fotografii și în locurile cele mai banale. Nu stă nimic spectaculos în spatele acestei fotografii. Eram acasă pentru câteva zile, în luna iunie 2016, în satul meu natal. Într-una din aceste zile mi-am luat camera de fotografiat și am intrat în grădină. Pe urmă venise și mama. I-am făcut și ei câteva fotografii, dar am observat și acești maci rămași fără floare. Inițial nu mă așteptam să iasă cine știe ce din cadrul respectiv. Abia când am început editarea cadrului mi-am dat seama că aș putea scoate ceva interesant. Astfel, am ajuns la rezultatul pe care îl vedeți. Aceeași fotografie a fost publicată și în revista online Fine Eye Magazine, nr. 2 din 2017. Este prima fotografie care mi-a fost publicată vreodată. A fost un moment frumos. Știu că nu sunt reviste prea cunoscute, dar pentru mine a însemnat mult, mai ales că lucrările din revistele respective sunt la un nivel ridicat.

Aproape orice fotograf sau pasionat de fotografie are o fotografie preferată a sa, cu o poveste în spate. A ta care este?

A: Probabil că am fotografii mult mai bune decât aceasta, dar sentimentul pe care l-am trăit când am realizat cadrul a fost unul minunat. M-am simțit fericit. Nu pot să redau în cuvinte exact ce am simțit, dar mi-a apărut zâmbetul pe buze din senin și m-am bucurat de moment.

Fotografia este din 2016. Mă aflam la Portonovo, în apropiere de Ancona, pe Riviera del Conero, pe malul Mării Adriatice. Mă pregăteam să plec spre casă când am văzut scenariul respectiv. Mai târziu, când am publicat fotografia i-am atașat și descrierea următoare: Visul unei seri de vară. Invitație la meditație. M-aș bucura să vizualizați această fotografie de pe un ecran mai mare decât cel al unui telefon, să o vizualizați pe tot ecranul în timp ce în jurul vostru este întuneric. Priviți imaginea și întipăriți-o în minte și inimă. Relaxați-vă puțin și lăsați această imagine să prindă viață: se vor auzi pescărușii, veți simți briza mării, veți vedea barca cum alunecă lin pe apa mării. Fiind voi înșivă pe barcă, veți simți ultimele raze de soare cum vă mângâie și cum vă aduce zâmbetul pe buze. Înaintați în larg și așteptați să apună soarele. Un apus cum numai la mare poate să fie. Cu siguranță un apus care nu ați vrea să se mai termine. Eu știu sigur că nu aș vrea să se termine!

Dintre fotografii de natură, atât de pe plan național, cât și de pe plan internațional, ai unul sau mai mulți care să te inspire în fotografie?

A: Sunt mulți fotografi români pe care îi urmăresc cu mare drag. Faptul că le pot vedea lucrările reprezintă o îmbogățire sufletească și estetică imensă. I-aș putea enumera pe Dorin Bofan, Zsolt Andras Szabo, Zsolt Simay. Zsolt Kiss, Toma Bonciu, Cosmin Ionescu, Horia Bogdan, Bogdan Panait, Laurențiu Pavel, Păun Sergiu Adrian, Gheorghe Popa, Radu Andrei Alexandru,  Eva Androniu, etc. Sunt mult mai mulți, dar nu stau să-i înșirui pe toți, ar ocupa prea mult spațiu. Sincer, nu cunosc pe nimeni în mod personal, dar fac o treabă minunată. Printre cei străini s-ar enumera Warren Keelan, Max Rive, Hans Strand, Marc Adamus, Frank Leinz, Iurie Belegurschi, Daniel Kordan, Alex Noriega, Giannis Gogos. Ordinea în care i-am enumerat este pur aleatorie, în funcție de cum mi-au venit în minte. Nu reprezintă neapărat o inspirație pentru mine, pentru că nu mă apropii prin nimic de nici unul dintre ei, dar îmi place să le văd lucrările și să mă bucur, ca orice muritor de rând, de minunățiile pe care le surprind.

 Un mesaj pentru cititorii ”Drumeți și drumeții”.

A: Să vadă frumusețea în orice loc s-ar afla și în fiecare persoană pe care ar întâlni-o pe cale, fie ea cale montană sau cale cotidiană.           

© text: Andreea Popescu, Andrei Marius

© foto: Andrei Marius

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s