Fotografi, Fotografi de natură/peisaj, Fotografi români
Scrie un comentariu

Raul Craioveanu: ”Fotografia de natură reprezintă un mod prin care pot să mă exprim, să spun ceea ce gândesc fără a folosi cuvinte.”

Raul Craioveanu este încă la început de drum în ceea ce privește fotografia de natură, însă, cu toate acestea, ca oricare alt fotograf sau pasionat de fotografie, vine cu o poveste despre evoluția sa, poveste pe care noi am citit-o cu mare drag. Ne-a asigurat că va crește, că va învăța mai mult, că va colinda munții, iar noi îl credem, pentru că are o voință puternică și determinare, căci iubește natura.

Poţi să ne spui câteva lucruri despre tine, explicând, totodată, şi background-ul pe care îl ai şi cum ai ajuns să te îndrepţi către fotografie?

R: Pasiunea pentru fotografie am descoperit-o în 2013, atunci când am avut primul contact cu un aparat de fotografiat, al vărului meu. De atunci până în momentul în care am avut propriul aparat nu a trecut foarte mult timp și am început să citesc și să învăț cât mai multe despre această pasiune. Am trecut prin mai multe etape în ceea ce privește dezvoltarea mea ca fotograf, în primele 6 luni am învățat să folosesc aparatul cât mai bine și am înțeles cum funcționează, apoi am început să merg în ture foto și workshop-uri pentru a putea pune în practică mai bine cunoștințele dobândite până atunci și pentru a învăța de la oamenii care făceau fotografii de ceva timp. Eduard Guțescu a fost persoana care mi-a arătat ce înseamnă fotografia de peisaj, cu el am mers în multe locuri din țară și datorită lui am descoperit cât de frumoasă este natura și mai ales fotografia. Inițial i-am adoptat stilul de fotografiat, apoi, ușor, ușor mi-am dezvoltat propriul stil care, totuși, nu îmi aparține în totalitate fiind inspirat de alți fotografi, dar, sper, cândva, că voi putea crea niște fotografii care să îmi aparțină în întregime.

Au existat și momente în care m-am gândit că ar trebui să renunț, în care am crezut că nu sunt făcut pentru asta, de exemplu anul trecut am luat o pauză, timp în care m-am detașat de tot ceea ce înseamnă fotografie, însă nu am rezistat mai mult de cinci luni. Deși am crezut că acela a fost finalul, totuși simțeam mereu că îmi lipsește ceva și acel ceva era sentimentul pe care îl aveam când reușeam să fac o fotografie care să mă încânte.

Până acum consider că am evoluat destul de greu, neștiind exact ce îmi doresc și neavând un plan pe care să îl urmez, am experimentat mai multe genuri de fotografie, dar nu am aprofundat niciunul, în prezent simt că fotografia de natură este cea care mă reprezintă și sper să aprofundez cât mai bine tipul acesta de fotografie.

Spunea Ansel Adams, unul dintre părinţii fotografiei, că “fotografia… oferă o infinită varietate de percepţie, interpretare și execuţie”. Ce înseamnă fotografia de natură pentru tine?

R: Fotografia de natură, pentru mine, reprezintă un mod prin care pot să mă exprim, să spun ceea ce gândesc fără a folosi cuvinte, chiar dacă nu reușesc de fiecare dată(de fapt, destul de rar, cei care privesc fotografiile nereușind să înțeleagă prea bine ce am încercat să evidențiez), eu știu, totuși, că în spatele majorității fotografiilor se afla un anumit sentiment mai special.

Poate de aceea Ansel Adams afirma acel lucru, pentru că fiecare avem stări și convingeri diferite, unele simple, altele foarte complexe care ne definesc și se schimbă constant și pe care încercăm sa le integrăm în fotografii având astfel „o infinită varietate de percepţie, interpretare și execuţie”, iar fotografia de natură se îmbină foarte bine cu personalitatea mea, uneori apreciez foarte mult lucrurile simple, alteori pe cele multilaterale și astfel de schimbări le pot reprezenta destul de bine prin acest tip de fotografie.

Natura ni se descoperă mereu și parcă de fiecare dată, chiar dacă mergem în același loc, ea ni se arată altfel față de data trecută. Care sunt momentele zilei, precum și stările naturii, să le numesc așa, pe care îți place să le surpinzi în cadre?

R: Nu sunt anumite momente ale zilei sau stări ale naturii despre care să  pot spune că sunt atras în mod deosebit. Consider că foarte importantă este dispozitia mea, ea influentează semnificativ viitoarele fotografii și felul în care privesc locul unde mă aflu. Dar dacă totuși ar trebui să aleg o anumită stare a naturii, cred că aș prefera ceața și zăpada, în general, nu pot să nu mă bucur de prezența lor, natura fiind mult mai liniștită.

La nivel fotografic, ești genul de persoană care se gândește înainte de a pleca de acasă cam ce cadru ar vrea să surprindă sau odată ce ai ajuns într-un loc lași natura să ţi se descopere și o surprinzi atunci pe loc?

R: Până acum câteva luni îmi plăcea să știu exact ce fotografii vreau să obțin, îmi făceam un plan și dacă nu reușeam ceea ce îmi propuneam, ajungeam acasă foarte dezamăgit. Acum, în schimb, m-am schimbat destul de mult, atât din punct de vedere fotografic, cât și personal și am început să mă bucur de fiecare moment și să las natura să mă surpindă. Aproape că pot spune că nu mai este dorința de a avea fotografii cât mai multe pe primul plan, ci bucuria pe care o trăiesc fiind într-un anumit loc, iar dacă reușesc să fac vreo fotografie care să exprime măcar puțin din ceea ce am simțit eu fiind acolo, este minunat, dacă nu…

Împărtășește cu noi una dintre fotografiile tale preferate pe care ai surprins-o și spune-ne și care e povestea din spatele ei, ce o face atât de specială.

R: Pentru multe persoane, fotografia aceasta nu a însemnat nimic sau a fost una oarecare. Pot spune că momentan este fotografia mea preferată și este puțin ciudat, pentru că nu am niște argumente foarte clare pentru a evidenția de ce îmi place atât de mult, neavând o încadrare minunată, nu este vreo scenă extraordinară, nici măcar nu are vreo poveste interesantă în spate… ci pur și simplu rezonez cu ea, simt că mă reprezintă, sau poate că am facut-o într-un moment mai special, nu știu exact, prefer să mă bucur de ea și atât. Am un sentiment mult prea complex atunci când o privesc, pe care nu îl pot explica prea ușor.

Dintre fotografii de natură, atât de pe plan național, cât și de pe plan internațional, ai unul sau mai mulți care să te inspire în fotografie?

R: Îi urmaresc destul de mult pe Dorin Bofan, Laurențiu Pavel, Zsolt Kiss, Eva Androniu, Marius Florescu; de multe ori pierd noțiunea timpului admirându-le fotografiile, alteori prefer să nu mai am vreun contact cu astfel de fotografii pentru ca îmi oferă un sentiment de descurajare, dar când am nevoie de inspirație apelez la galeriile lor, de obicei.

Ai surprins în cadrele tale de multe ori Masivul Cozia, ba chiar ai început și o pagină dedicată acestuia. Spune-ne ce anume te leagă de acesta și cum a ajuns muntele tău drag.

R: Masivul Cozia este locul unde mi-am descoperit pasiunea pentru munte, prima dată când am mers acolo a fost în clasa a 9-a, într-o excursie cu școala, moment în care mi-am dat seama cât de importante sunt pentru mine astfel de călătorii, deși nu am fost echipat prea bine, iar traseul mi s-a părut extrem de greu, ulterior, când am ajuns acasă și mi-am aminiti de acele zile petrecute pe munte am ajuns concluzia că trebuie să repet experiența. Deși până acum nu am reușit să merg de foarte multe ori pe munte fiind ocupat cu școala în majoritatea timpului, sper ca pe viitor să dedic cât mai mult timp pentru astfel de drumeții, iar în Masivul Cozia până acum am mers de 9 ori. Cândva sper că voi putea spune că am fost de 100 de ori, deși nu numărul contează, ci, mai mult, experiențele trăite acolo.

Pentru că prin intermediul acestui proiect dorim să descoperim cititorilor și locuri din ţară, povestște-ne puţin despre unul dintre locurile la care te întorci mereu cu drag.

R: Am în minte multe astfel de locuri și îmi este destul de greu să aleg unul singur, aș alege Masivul Cozia, dar l-am menționat deja așa că voi povesti puțin despre Parcul Național Buila-Vânturarița. Am mers acolo de două ori până acum, prima dată a fost în acea perioadă în care luasem pauză de la a mai fotografia și am mers fără aparat, am fost puțin dezamăgit de decizia luată pentru că locul este minunat, dar nu am regretat pentru că era inevitabil că mă voi întoarce, așa am și făcut.

În vara aceasta am mers iar, singur, pentru prima dată singur pe munte, și pot spune că a fost o experiență de neuitat, am avut foarte multe stări opuse în cele două zile petrecute acolo, de la entuziasmul datorat de ieșirea în natură până la frica aparută odată cu venirea nopții. Inițial îmi propusesem să stau trei sau patru zile însa am fost nevoit să plec a doua zi pentu că era anunțată o furtună și am reușit să mă conving că ar fi o idee bună sa cobor, însă de ploaie tot nu am scăpat, m-a însoțit timp de trei ore din traseul de coborâre. În concluzie, a fost o experiență interesantă pe care probabil că o voi mai repeta și, cu siguranță, aș alege să merg tot acolo, este un loc unde mă voi întoarce de fiecare dată cu drag.

Un mesaj pentru cititorii ”Drumeți și drumeții”.

R: Găsiți o activitate care să vă ducă în starea de flow și repetați-o la nesfârșit.

© text: Andreea Popescu, Raul Craioveanu

© foto: Raul Craioveanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s