Fotografi, Fotografi de natură/peisaj, Fotografi români
Scrie un comentariu

Radu Andrei Alexandru: ”Consider că perspectiva, trăirea și gândirea individuală conduc la unicitatea cadrului.”

Radu Andrei Alexandru este o persoană a cărei sensibilitate se poate vedea în fotografiile pe care le face. Cu dragoste pentru natură și frumosul acesteia, el cutreieră pădurile, indiferent de anotimp, și se bucură de toate momentele pe care le trăiește acolo, multe dintre ele surprinzându-le în fotografii.

Chiar dacă o foarte bună introducere despre tine ar putea spune chiar fotografiile, totuși spune-ne cine e omul de dincolo de aparat și cum a început să facă fotografie de natură?

RA: Omul de dincolo de aparat este simplu, lipsit de pretenții și ușor de descifrat, precum imaginile sale. Provin dintr-un oraș mic. M-am născut în Pașcani, oraș care a avut o mare influență asupra apropierii mele de natură.

Natura a fost și este, în continuare, spațiul meu ludic. Ludicul a reprezentat începutul procesului de observare a frumosului, a melancolicului, a sensibilității și tristeții insuflate de natură; fiind, de altfel, și ceea ce doresc să redau în imaginile mele. Am trăit o copilărie specifică generațiilor care acceptau spațiile închise ale apartamentelor doar atunci când momentul zilei și ritmul biologic al organismului solicitau somn și odihnă. Alaturi de tatăl meu organizam drumeții, colindam pădurile, mergeam la pescuit – fapt care mi-a stârnit curiozitatea mai târziu de a imortaliza secvențe din natură.

Prin 2010-2011 suprindeam imaginile cu un telefon, a cărui cameră foto era, din punct de vedere tehnic și calitativ, mediocra; motiv pentru care, în 2012 am achiziționat o cameră compactă, de buzunar (“săpunieră”). Cu aceasta făceam foarte multe poze, de unde am înțeles că îmi place foarte mult să fotografiez. În 2014, având câteva economii, am cumpărat primul meu DSLR, un Canon 40D, cu care fotografiez și astăzi.

Spunea Elliott Erwitt, că “pentru el, fotografia este o artă a observării. Este despre a găsi ceva interesant într-un loc comun… am descoperit că nu are de-a face cu lucrurile pe care le vezi, ci despre modul în care le vezi”. Ce înseamnă fotografia de natură pentru tine?

RA: Ce pot adăuga mai mult ?! Sunt de acord cu afirmația făcută de către Elliot. Pentru mine, fotografia de natură este singura capacitate actuală prin care pot să exprim ceea ce simt, ceea ce sunt și ceea ce văd dincolo de banal sau comun.

Cum ai comenta spusele lui Robert Frank, “ochiul ar trebui să învețe să asculte înainte de a privi”, din punct de vedere fotografic?

RA: În această afirmație se vorbeste despre etapele educării simțului vizual, despre interpretarea și reinterpretarea esteticii frumosului sau esteticii urâtului. Evoluția și cizelarea simțurilor este un proces codependent de timp și observație, care implică și se aplică oricărui individ care se dăruiește unui anumit spațiu artistic, fie acesta de orice natură sau domeniu.

Am observat prin portofoliul tău multe fotografii în care detaliile din natură erau evidențiate, de fapt toată povestea se învârtea în jurul lor. Ce anume te inspiră să realizezi acele cadre?

RA: Îmi place să surprind particularități și concepte prin singularitate; mă axez pe elemente grafice, simple, abstracte și usor mistice (sper că am și reușit asta). Iubesc să fotografiez pădurea cu toate elementele sale și aceasta reprezintă spațiul meu de “joacă” pentru mai mult dintre 90% din imaginile mele. De altfel, am o afinitate și pentru fotografia macro, în special pentru florile primăvăratice din pădure, care mă surprind prin contrastul de fragilitate și rezistență împotriva intemperiilor.

Privești natura altfel și ne-o descoperi într-un mod în care, poate, nu am privi-o. În ce măsură, crezi, că fotograful aduce un plus de valoare unui cadru?

RA: În primul rand, nu mă consider un fotograf; cred că totuți mai sunt multe etape de parcurs până a ajunge în acest punct. Consider că perspectiva, trăirea și gândirea individuală conduc la unicitatea cadrului, care adaugă plusul de valoare menționat de tine și care îl descrie foarte mult pe cel care fotografiază. Cu alte cuvinte, aceasta este metoda prin care recunoaștem o fotografie ca aparținând unui anumit artist.

Aș vrea să precizez aici impactul pe care îl au anumiți fotografi asupra evoluției mele în contextul fotografiei. Îi admir foarte mult pe Kiss Zsolt, Dorin Bofan și Laurențiu Pavel.

Împărtăşeşte cu noi una dintre fotografiile tale preferate şi spune-ne şi care e povestea din spatele ei, ce o face atât de specială?

RA: O imagine care îmi place și asupra căreia revin fără să mă plictisesc este “Thousands of thoughts”(trd. ”Mii de gânduri”). Fotografia a fost realizată într-o dimineață cețoasă de iarnă, în cadrul unei plimbări făcute împreună cu cele două iubiri, câinii mei Pablo și Sofie. Am observat atunci acest copac, pe care tocmai se așezase un stol de vrăbii. În acel moment m-am simțit inspirat pentru a declanșa obturatorul. Totul a durat o clipă, conștientizând pe loc că va fi cadrul râvnit. Este o imagine și o stare cu care rezonez de multe ori.

Fotograful de natură, ce calități are nevoie pentru a putea transmite acea natură nealterată, dar care, totuși să aibă o amprentă a sa?

RA: Consider că pentru a reuși să aibă o amprentă a sa. Fotografulului de natură îi este necesar să se elibereze de constrângeri, temeri, rutină și de identitatea omului de societate. Practic, să se reconstruiască în simbioză cu momentul pe care îl trăiește acolo în natură și să îl surprindă ulterior.

România este plină de locuri în care dacă mergi o dată, te fac să te reîntorci şi mereu te vor surpinde cu ceva. Care ar fi acel loc pentru ţine şi ce anume îl face să fie atât de special?

RA: Acasă – orașul în care m-am născut și crescut, este pentru mine acel loc care mă face să mă reîntorc mereu cu drag. Locurile cutreierate de mine în copilărie, pădurile din împrejurimile Pașcaniului, râul Siret și oamenii foarte dragi mie reprezintă colțul meu de suflet din România.

Un mesaj pentru cititorii ”Drumeți și drumeții”.

RA: Iubiți și respectați natura ca pe voi înșivă!

© text: Andreea Popescu, Radu Andrei Alexandru

© foto: Radu Andrei Alexandru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s