Montaniarzi
Scrie un comentariu

Doi Viezuri(Theo & Denisa): ”Păstrați muntele în sufletul vostru ca un prieten bun și tratați-l cu respect.”

Se iau doi oameni cu drag de munte și spirit de aventură, îndrăgostiți unul de celălalt, dar și de natură, și un proiect cu potențial pe care l-au pornit. Theo și Denisa au pornit un vlog sub numele de Doi Viezuri, prin care ne prezintă experiențele trăite de ei în călătoriile și drumețiile pe care le fac.

”Doi Viezuri”, un proiect încă la început, dar cu potențial, care are doi oameni tineri în spate, cu mult entuziasm și pasionați de munte, călătorii și descoperit culturi. Dar, înaninte de a merge mai departe, spuneți-ne câteva cuvinte despre voi, cine e, de fapt, Theo și Denisa?

Denisa: Denisa mi-i numele, am 26 de ani și momentan locuiesc în București. Zic momentan, deoarece sper ca într-o bună zi să putem trăi într-un orășel de munte, unde să ne putem trezi în fiecare dimineață inspirând aerul curat de munte. Sunt studentă la Facultatea de Geologie, unde am ocazia să îmbin plăcutul cu utilul. Sunt o persoană mai timidă, după cum se observă și în vlog, Theo este cel care vorbește mai mult. Optimistă, chiar prea optimistă uneori, mereu îmi place și prefer să sper spre bine și mereu încerc să-i transmit din optimismul meu și lui Theo. 🙂

Theo: De fel din Constanța, absolvent de Geografie în București, lucrez în cercetare, dar și cu înclinații către graphic design. În general încerc să fiu cât mai activ, atât fizic, cât și mental. 

Cum a început ideea vlog-ului ”Doi Viezuri” și încotro ați vrea să vă îndreptați cu el?

Theo: Ideea vlogului Doi Viezuri a ieșit la lumină cu prilejul primei drumeții întreprinse împreună, când Denisa a venit cu ideea să filmăm în timp ce mergem pe traseu și așa am tot filmat. Când am ajuns acasă am zis să edităm acele filmulețe și astfel puse cap la cap a reieșit primul episod postat pe YouTube al vlogului Doi Viezuri, din Bucegi și Piatra Craiului. 

Denisa: Scopul principal a fost să avem un cufăr de amintiri mai “palpabile”, pe lângă cele din suflet și de ce nu, să poată și alți oameni să vadă prin ochii noștri ce țară superbă avem și să învețe, sper eu, să o aprecieze mai mult. 

Ionel Coman spunea că: ”Muntele ne oferă tot ceea ce putem cere vieții: spațiu, măreție, liniște, asprime, frumusețe, prietenie”. Ce înseamnă pentru fiecare dintre voi muntele

Denisa: Tot în cartea sa, Ionel Coman zicea că “Pasiunea pentru munte nu are explicații logice și că la fel ca orice dragoste, ea există în individ atâta vreme cât corespunde unei nevoi a sufletului.”   

Cum ar fi nevoia de liniște și de meditație, de întoarcere la origini, aș putea spune. Avem nevoie de acest lucru, mai ales în condițiile în care trăim într-o lume atât de zgomotoasă și agitată. Mereu pe fugă. Precum majoritatea oamenilor, am un job static. Prin urmare, este sănătate curată și în felul acesta mă detașez de tot, dar în același timp mă simt conectată la tot ceea ce este în jurul meu. Mă eliberez de stres, aerul curat și tare parcă îmi intră până în vene și mă curăță. Îmi place să mă simt ca o mică particulă în univers acolo, este un sentiment frumos de apartenență, te poți regăsi, te poți reinventa, trăiești până la cele mai mari cote și dincolo de ele, un echilibru între minte și spirit. 

Theo: Muntele pentru mine reprezintă o evadare din rutina zilnică a vieții urbane. Este un tărâm minunat, unde doar acei care au ajuns să-l înțeleagă și să-l aprecieze îi străbat potecile nu doar fizic, dar și spiritual. Este o oază de liniște, unde ajungi să te cunoști mai bine pe tine însuți. Mie îmi place mult acel sentiment pe care îl am atunci când sunt pe munte, acel sentiment că sunt doar un punct mic în fața măreției naturii. Chiar și așa, acolo sus pe creste reușesc să descoper iar și iar acel farmec, acel sentiment care mă atrage să fac drumeții pe munte și desigur faptul că acolo aproape totul depinde doar de tine, de felul în care ai venit pregătit. Nu poți trișa, nu există scurtături simple, decizile pe care le iei sunt esențiale pentru o drumeție reușită.   

Pasiunea voastră pentru drumeții montane este cunoscută. Ce locuri din țară, dar și din străinătate ați colindat până acum, locuri în care v-ați întoarce cu drag și le-ați recomanda celor care caută o nouă aventură? Și de ce?

Theo: Împreună am făcut drumeții montane în Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa, Piatra Mare, Ciucaș, Călimani și Măcin. Amândoi suntem foarte pasionați de cultura britanică și în străinătate momentan am reușit să mergem împreună doar câteva zile în Scoția. Acolo am vizitat Glasgow și Edinburgh, dar pe viitor planificăm și alte călătorii în afara României, locații nu neapărat foarte turistice, dar încărcate cu istorie.  Pentru mine, cea mai reușită drumeție a fost cea din Ciucaș, în luna aprilie, anul curent, unde am urcat din Cheia, trecând pe la Stâna Zăganu, spre Vârful Gropșoarele și cu înnoptare la Cabana Ciucaș. A doua zi am urcat pe Vârful Ciucaș și am coborât în Cheia prin Valea Berii. Cu noi în această tură a venit și un prieten care locuiește în Marea Britanie, care și-a descoperit pasiunea pentru munte prin intermediul nostru. Am avut noroc să prindem o vreme foarte bună cu cer senin, de un albastru pur și deși au fost porțiuni cu zăpadă chiar și de jumătate de metru, totul a ieșit foarte fain și am admirat niște peisaje absolut geniale de la vârf. 

Denisa: Toți munții sunt frumoși, indiferent de dificultate și de altitudine. Pe fiecare în parte trăiești ceva măreț și special și m-aș întoarce mereu, peste tot, cu dragă inimă. Ca oraș, am descoperit de curând Sibiul, unde îmi doream să ajung de mult timp și în sfârșit am avut ocazia. Este un oraș superb, cu oameni foarte amabili, cu o arhitectură faină, aproape de munte și de natură. Aș vrea să mă întorc acolo cât de curând pentru a-i descoperi și locuri mai ascunse și să îl iau la pas mai mult. Plus că acolo am descoperit și un loc cu înghețată foarte bună, haha. Cum a zis și Theo, în străinătate, împreună, am vizitat Glasgow și Edinburgh, orașe deosebite cu o încărcătură istorică considerabilă. Acolo pășești într-o altă lume, dar am ajuns să realizez că nu trebuie să pleci din țară ca să trăiești acest lucru. Desigur, este frumos să călătorești, să faci cunoștință cu alte culturi, dar și noi avem locuri atât de frumoase, încât parcă nu îți vine să crezi că sunt ale noastre. Totuși, țin să precizez că Piatra Craiului are un loc special în inima mea. Are acel „je ne sais quoi”, de care nu pot să mă satur. Îmi inspiră nobilime printre munți. 

Theo: Pentru o călătorie în afara țării, cu siguranță am recomanda Edinburgh, unde ne-am simțit extraordinar. Este un oraș încărcat de istorie, cu o arhitectură impresionantă, castele, catedrale, parcuri și o atmosferă a orașului atât de incitantă. Și desigur de urcat pe Arthur’s Seat, un deal, în vârful căruia ar fi presupusul loc al Castelului Camelot; tot acolo se poate face o mică drumeție până sus la 251 m, de unde se deschide o panoramă superbă asupra orașului. 

Denisa: Legat de munții noștri,  noi mereu ne-am simțit bine la Mălăiești, din Munții Bucegi și la Curmătura din Piatra Craiului. Așa că recomandăm cu drag câte o mică drumeție acolo, pentru cei care nu au ajuns la cele două cabane. Te poți bucurca de atmosferă, de oamenii faini pe care îi poți cunoaște, de peisaje – cum ar fi căldarea glaciară de la Mălăiești, și mai ales de prăjitura Doamnei Reta de la Cabana Curmătura. Pentru și mai multă aventură, traseele care pleacă spre creastă te pot umple de adrenalină. Totul depinde de nevoia fiecăruia, să își găsească traseul după propria inimă.

Muntele este, de multe ori, imprevizibil. Care este cea mai dificilă provocare pe care ați avut-o până acum în munți?

Theo: Cea mai dificilă întâmplare pe munte am întâmpinat-o acum 3 veri, când am urcat cu un prieten de la Cabana Mălăiești spre Vârful Bucșoiu, pe Brâna Caprelor. Acolo m-am confruntat cu o porțiune îngustă, alunecoasă și expusă unei căderi libere, unde am alunecat și m-am dezechilibrat, dar am avut mare noroc că eram totuși cu o mână pe un lanț ajutător. Lanțul avea fire de sârmă desprinse din el care m-au zgâriat în palmă, dar m-a salvat de la o situație iminentă. M-a ajutat și prietenul care era în imediată apropriere și din fericire am trecut de acea porțiune. Însă în acel moment în care am simțit că mi-a fugit pământul de sub picioare și momentul când am revenit pe teren sigur și am văzut hăul de lângă mine, am realizat că mi-a trecut glonțul pe la ureche. Această întâmplare m-a determinat să fiu mereu precaut și să analizez foarte detaliat fiecare porțiune care poate prezenta un potențial pericol, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți parteneri de drumeție. O drumeție reușită este abia atunci când toți participanții sunt în siguranță, când traseul s-a terminat. Pe munte uneori e nevoie să greșești doar o dată și este responsabilitatea celor cu mai multă experiență montană să se asigure că nimeni nu se expune nepregătit unor situații riscante care pot apărea pe traseu.

Denisa: Într-adevăr, muntele este imprevizibil, de aceea regulile privind echipamentul adecvat, luat în vedere condițiile meteo, schimbările care se pot petrece la fața locului, toate acestea trebuie respectate. Să știi când să te întorci, este de asemenea foarte important. Muntele rămâne acolo și te așteaptă, dar noi, din păcate, avem doar o viață și este efemeră. Încă nu am avut nicio provocare dificilă pe munte, însă niciodată nu este prea târziu, cu siguranță o să le întâmpin. Emoții am mereu, consider că sunt sănătoase și, cel puțin pe mine, mă fac să analizez mai bine anumite decizii. Pot spune, în schimb, că mă provoacă pe mine ca om, pentru că acolo totul depinde de mine. Bineînțeles și de partener, dar în primul rând de mine. Mereu mă gândesc că dacă reușesc eu să urc atât de sus, pot face orice, pot atinge norii!

Orice poveste frumoasă are un început, precum și multe„suișuri și coborâșuri”, dar presărate cu răbdare se trec toate. De când a început această dragoste de munte pentru fiecare și, totodată, cum e să urcați de multe ori doar în doi?

Theo: Pasiunea pentru munte am descoperit-o în timpul facultății, când în timpul unei practici, doi dintre profesorii de la Facultatea de Geografie ne-au urcat toată seria de Meteo-Hidro în Munții Mehedinți prin Cheile Țășnei. Deși a fost un traseu de nicio jumătate de zi, acolo s-a aprins scânteia pentru urcatul pe munte. După aceea am început să caut informații despre drumeții, ajungând astfel să urmăresc și să apreciez oamenii care ne împărtășesc experiența lor montană, oferind informații care sunt extrem de utile atunci când te interesezi de un traseu. Astfel pot spune că Doi Viezuri este inspirat și de două dintre canalele de YouTube pe care le urmăresc cu mare interes, anume “Pe poteci spre inima ta”, a lui Ioan Stoenica și “Carpe Diem”, al lui Marius Popescu, amândoi niște oameni foarte faini, carismatici și care fac un lucru minunat. 

Să urci în doi, în special cu persoana iubită, este ceva aparte, împarți un drum, o experiență, o aventură. Ne unește, ne face mai buni, e pur și simplu fain. Ce poate fi mai feeric decât două persoane îndrăgostite stând în ușa cortului sus pe munte, sorbind din cafeaua de dimineață cu o vedere spectaculoasă spre un lac glaciar?! Sună ca acele poze motivaționale cărora alți oameni doar le dau like pe Facebook, ei bine, noi trăim pe viu astfel de experiențe minunate. 

Denisa: Muntele a apărut în viața mea încă de mic copil, prin taberele și excursiile în care mergeam prin școală și călătoriile pe care le făceam cu ai mei, însă nu drumeții, dar atunci a apărut gândul “ce frumos ar fi dacă aș ajunge acolo sus, deasupra norilor”. După care a urmat punctul culminant în care am simțit în sufletul meu că m-am îndrăgostit de munte, de măreția cu care umbrește solurile – momentul în care am gustat puțin din Munții Alpi. Puțin, dar suficient de mult încât să știu că pe poteci, acolo sus îmi este locul. Din păcate, a urmat o perioadă destul de îndelungată (câțiva ani) în care doar mai citeam despre drumețiile altor oameni, mă uitam la filmările lor și îmi era atât de dor. Nici nu am avut oameni în jurul meu care îmi împărtășeau această dorință și, fiind destul de timidă, nu aveam curajul să merg în grupuri organizate, așa că m-am limitat singură la lecturi. De fiecare dată când le citeam, mă puneam în pielea celor care urcau și încercam pe cât posibil să trăiesc momentele lor prin cuvintele și imaginile lor. Totul s-a schimbat de ceva timp. Momentele de care vorbeam mai sus, au început să devină ale mele. Trăirile mele proprii. Eu eram aceea care trăia prin proprii-mi ochi, propriile-mi sentimente. A devenit și mai frumos când l-am cunoscut pe Theo și de atunci am fost noi doi pe un singur drum. Sau o singură potecă, dacă pot spune așa. Să împărtășești aceste trăiri cu persoana iubita… este inexplicabil. Este o experiență intimă, lăuntrică, pe care le-o doresc tuturor. 

Care sunt planurile voastre privind călătoriile și drumeţiile de acum încolo? Aveți ceva destinaţii în care v-ați dori mult să ajungeți?

Denisa: În țară ne dorim să cutreieram toți munții cu putință, de la mic la mare.  De ceva timp tot plănuim o drumeție de 2-3 zile în Munții Făgăraș, dar vremea a fost tare capricioasă, așa că sper să mai prindem o ocazie anul acesta. În afara țării, eh, aici eu am un vis mai străvechi. Îmi doresc mult să ajung pe Mont Blanc, să mă aflu pe acoperișul alb al Europei; îmi inspiră o măreție aparte. Vedem ce căi ni se deschid pe viitor și cu siguranță o să le luăm la picior! De asemenea, dorim să vizităm și țări precum cele nordice, mai ales Islanda.

Theo: Ca planuri să zic așa mărețe pentru viitor privind muntele, sper să reușim în câțiva ani o expediție în Nepal, să vizităm regiunea și să ajungem până la Everest Base Camp. Nu mă tentează ideea de a urca mai sus momentan, dar gândul de a ajunge acolo unde încep visele atâtor oameni către acoperișul lumii mi se pare incredibil de fascinant. 

Un mesaj pentru cititorii noștri.

Doi Viezuri: Păstrați muntele în sufletul vostru ca un prieten bun și tratați-l cu respect. Pentru drumeți, numai cărări însorite și aventuri minunate, iar pentru viitori drumeți, lăsați-vă purtați de lumea înălțimilor, căci fiecare pas pe care îl veți face va deveni natural, iar voi niște oameni mai buni și poate la rândul vostru veți inspira și pe alții să-i cutreiere potecile cu bucurie, dragoste de natură și respect.

Vă invităm să îi urmăriți pe Denisa și Theo în drumețiile lor prin munți, dar și prin lume.

© text: Andreea Popescu, Doi Viezuri

© foto: Doi Viezuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s