Drumeții și povești
Scrie un comentariu

Parcul Național Cozia: prima întâlnire facilitată de ”Drumeți și drumeții”

Prin luna mai a acestui an ne-a venit ideea de a facilita o întâlnire(nu organiza, căci este un termen care nu ni se aplică din mai multe motive) cu oameni care au aceleași pasiuni ca și noi, pentru a împărtăși povești, a învăța unii de la alții și pentru a socializa face-to-face, lucru parcă tot mai greu în ziua de azi, din cauza distanței și a comodității/grijilor/etc. Pe atunci am avut în minte 3 locații: Ceahlău, Ciucaș și Cozia, însă s-a descis(prin vot, normal) că această primă întâlnire va avea loc în Cozia. Lunile au trecut repede și acum câteva zile, mai exact între 25 și 27 august, ne-am văzut în fața faptului împlinit, sus pe Cozia, fie la cort, fie cazați la cabană, 20 de oameni din aproape toate colțurile țării(Bistrița, Brașov, București, Cluj-Napoca, Hunedoara, Râmnicu Vâlcea, Reghin, Târgu Mureș). Toată întâlnirea a stat sub semnul ”vulpii”, căci un mic vulpoi ne-a ținut companie(ba a mai încercat să fure și o geacă), atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. În rest, vă lăsăm, mai jos, cu câteva dintre impresiile celor care au participat la întâlnire, căci ele vor descrie mai bine cum au decurs lucrurile:

George Păncescu

”Solitudinea este una dintre stările care definește ieșirile mele pe munte și care mă ajuta să reflectez la tot ce se află în jurul meu, oferindu-mi în același timp și șansa de a mă bucura de liniștea naturii.

Cu toate acestea, am decis – ce-i drept, ușor nesigur pe alegerea făcută – să ies puțin din sfera de confort și să particip la prima întâlnire a fotografilor și pasionaților de natură/munte, la inițiativa Andreei și a lui Daniel, din cadrul comunitătii ”Drumeți și drumeții”, întâlnire care a avut loc în frumoasa zonă a muntelui Cozia.

Puțin reticent, mai ales din perspectiva faptului că nu sunt tocmai o persoană sociabilă, am ales să fiu îndrăzneț, măcar pentru câteva zile – what could go wrong after all? Și bine am făcut, pentru că am dat peste un grup de oameni frumoși, alături de care, deși nu îi cunoșteam (sau îi cunoșteam doar prin intermediul Facebook-ului), am avut surpriza de a mă simți foarte natural.

Atmosfera a fost una prietenoasă, discuțiile au fost multe și pe teme diverse și, bineînțeles, nu au lipsit nici drumețiile; Cozia este o zonă superbă pe care, trebuie să recunosc că, nu mai avusesem plăcerea de a o întâlni și care m-a uimit, în primul rând, prin sălbăticia și biodiversitatea de care a dat dovadă: încă din prima zi, am dat de tot felul de vietăți, printre care ciuf de pădure, vânturel, vipera berus; zilele urmatoare nu au încetat să uimească, începând dimineața cu o întâlnire față-în-față cu o turmă de mistreți și continuând, mai apoi, cu o vulpiță prietenoasă și mai ales sociabilă.

Per total, a fost o experiență frumoasă, în care am descoperit oameni faini cu care sper să păstrez legătura și, totodată, am descoperit o minunată zona montană în care promit că voi reveni cu drag pentru a face mai mult decât cadre de amintire. Pe această cale, țin să le mulțumesc Andreei și lui Daniel pentru inițiativa avută și să le doresc cât mai multe ieșiri de acest gen!”

Călin Gabor

Cozia. Nu am mai urcat până acum în acest masiv, așa că nu am ezitat când am aflat de inițiativa Andreei și a lui Daniel, de a organizat aici prima întâlnire a pasionaților de munte și fotografie.

Știam prea puține despre Muntele Cozia, și nu prea aveam ideea cum va fi. Deși are o înălțime maximă relativ modestă, puțin peste 1600 m, diferența mare de nivel față de Valea Oltului și  existența pereților verticali de sute de metri îi conferă masivitate și respect.

Urcușul până la cabana Cozia, aflată pe culmea principală nu putea fi decât solicitant, deși nu părea la prima vedere. Am urcat pe un drum forestier cu mașina până la frumoasa Mănăstire Stânișoara, de unde am urmat o potecă destul de abruptă preț de mai bine de 2 ore și jumătate. Traseul este în cea mai mare parte împădurit, iar pădurea de aici este absolut superbă. Ce înseamnă să lași totul să decurgă natural fără ca omul să intervină. Am trecut succesiv printr-un etaj dominat de gorun, a urmat  apoi fagul și în final etajul coniferelor, presărate pe alocuri cu pălcuri de mesteceni, pini și larice. Ce spectacolul trebuie să fie toamna pe aici.

Revenind la tura de acum,  în condiții de vreme stabilă, cu nopți și zile cu temperaturi ridicate,  cu o atmosferă destul de încărcată, fără nori și precipitații, din punct de vedere fotografic, peisajul nu a fost foarte ofertant. M-a bucurat însă faptul că am ieșit în natură, am întâlnit oameni frumoși, nu am văzut, dar am auzit caprele negre, am întâlnit un vulpoi tare simpatic, am admirat crestele Făgărașilor, iar noaptea ne-am delectat cu spectacolul oferit de Calea Lactee și luminile localităților de pe valea Oltului.”


Cosmin Stan

”Ȋn primul rând, mă bucur că ne-am cunoscut şi faţă în faţă şi am putut schimba câteva idei şi impresii. Muntele Cozia este un munte deosebit şi sălbatic, dar cu siguranţă ar fi mult mai frumos fără atâta lume și fără atâtea grătare, în zona cabanei mă refer. Nu am nimic cu grătarele, dar pe lângă grătare, mai este şi poluarea fonică. Să trec peste aspectul acesta şi să continui cu tura în sine. A fost frumos, chiar dacă nu am avut cele mai bune condiţii pentru fotografiat, oricum este de revenit în acest masiv în alt anotimp şi în alte condiţii. Grupul a fost ok, nu am interacţionat chiar cu toate persoanele din grup tot timpul, dar cu cei care sunt mai dedicaţi fotografiei am avut câteva discuţii frumoase. Tura a fost una reuşită. Mult succes în continuare cu proiectele despre care am vorbit şi cu cele care vor mai urma.”


Ștefan Chirobocea

”Din momentul în care am aflat de organizarea acestui eveniment am fost nerăbdător să particip şi eu. Mi s-a părut o idee interesantă, deoarece mulţi dintre fotografi ne cunoaştem doar din mediul virtual, iar aceasta a fost o ocazie de a ne cunoaşte chiar în mediul care ne place cel mai mult. Am înţeles că majoritatea dintre cei care am participat nu am mai fost pană acum în Masivul Cozia, iar faptul că am fost indrumați de Daniel și Andreea ne-a fost de mare ajutor. Am rămas uimit de sălbăticia naturii din această zonă şi de potenţialul ei fotografic. Pentru mine a fost o experientă foarte placută şi aştept cu interes organizarea următoarelor evenimente de acest fel. Ţin să îi felicit pe Andreea si Daniel pentru buna organizare a acestui eveniment.”


Andra Elena Panainte

”Cu toate că am mai fost pe Cozia și înainte, în tura aceasta am avut parte de o atmosfera foarte plăcută, fiind înconjurată de atâția oameni frumoși și talentați. Pe unii dintre aceștia îi știam din mediul online, urmărind și apreciind munca lor în domeniul fotografiei. Și poate că acest aspect m-a determinat cel mai mult să iau parte la evenimentul facilitat de ”Drumeți și drumeții”, din dorința de a-i cunoaște și în realitate.

Am avut parte de câteva evenimente extrem de plăcute. Am avut ocazia să văd pentru prima data îndeaproape o vulpe și chiar să o fotografiez. Am stat la pândă după capre. Și din toate zilele, m-am ales cu 2, 3 cadre de care pot spune că sunt mulțumită. Andreea și Daniel, sunteți doi oameni minunați, cu o viziune aparte. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc și să legăm o prietenie, dacă pot folosi acest cuvânt. Sper să ne revedem și în viitoarele întâlniri pe care le veți facilita.”


Toth Csaba

”Don’t walk in front of me, I may not follow/ Don’t walk behind me, I may not lead/ Walk beside me, just be my friend.” (Albert Camus)

”M-am gândit să încep cu unul dintre citatele mele preferate… Am învățat în acest weekend, că suntem diferiți, dar diferența noastră ne unește, împreună cu pasiunea pentru natură și fotografie. Am reușit să scap de jungla de beton care mă înconjoară zilnic, de timpul care fuge înaintea mea și îmi este imposibil să-l ajung din urmă. Prin frumoasa și liniștita aventură oferită de voi, am avut șansa de a experimenta frumusețea naturii în Parcul Național Cozia, într-adevăr un loc magnific. Deși nu am reușit să vă cunosc pe toți, mă bucur de această întâlnire și de colegii cu care viața mea s-a îmbogățit. Mulțumesc Andreei și lui Daniel pentru invitație și pentru organizare. Abia aștept să ne vedem în viitor!”


Alex Preoteasa

Câteva fotografii realizate în zilele petrecute pe Cozia.


Matei Edu

”A fost o experienţă tare faină, în care am cunoscut persoane noi având acelaşi hobby ca şi mine, anume fotografia, în cele aproximativ 3 zile petrecute în Masivul Cozia.

Tura foto organizată de către Daniel şi Andreea a fost de altfel şi prima pentru mine în zona montană, mai ales că îmi doream de ceva timp să ajung pe Cozia. Fotografia comercială este jobul meu actual, iar fashion-ul şi portretul se regăsesc în portofoliul meu cel mai des, astfel că fotografia de landscape şi wildlife au un loc aparte, mai ales în zona de suflet, deoarece nu mereu am ocazia să pot “scăpa” de agitaţia urbană a Bucureştiului, find mereu ocupat cu diverse proiecte strâns legate de job. Pasionat de mic de munte şi ce oferă el ca peisaje şi trasee montane, fotografia de landscape în mod special a venit de la sine în urmă cu câţiva ani. De atunci şi până în prezent am reuşit câteva incursiuni montane cu aparatul foto pe umăr, însă cea din Cozia alături de grupul foto ce aparţin comunităţii noi formate de către Andreea şi Daniel, “Drumeţi şi Drumeţii” a fost de departe cea mai interesantă şi complexă pentru mine.

În acest weekend minunat de la final de august, am prins apusul, răsăritul, dar şi Calea Lactee, trei lucruri ce le aveam pe wishlist şi îmi doream tare mult să le pot fotografia dintr-o zonă montană preponderent pe vârf.

Cu siguranţă pe viitor, mi-aş dori să particip cu drag la următoarele ture foto organizate în cadrul proiectului “Drumeţi şi Drumeţii”, deoarece este un bun prilej pentru a socializa şi aţi face prieteni dincolo de mediul online şi evident de a împărtăşi cu voie bună, fotografia.”


Șerban Gabriel

”Cozia e un loc de unde la răsarit Oltul curge prefaăut într-un râu de ceață. Pe stâncile ei înainte de zori se strigă cu țipete ciudate ca de pasăre, caprele negre. Noaptea Calea Lactee se întinde peste brazii arși, într-o vedere dramatică. Așa că nimic mai potrivit decât să împarți aceste momente cu alții cărora muntele le-a inspirat aceeași uimire. Sper ca întâlnirea de la Cozia să fie prima dintr-un lung șir care să ne aducă aproape pe noi aceștia care am ales liniștea crestelor și nu forfota de la poale. M-am simțit ca acasă printre ei și mă bucur că i-am cunoscut. Munca lor continuă sa fie o sursa de inspirație pentru mine și am avut multe de învățat unii de la alții, multe de ascultat și multe de povestit. Și cum nu am terminat, abia aștept să ne revedem cu bine pe cărări puțin umblate.”


Daniel Mîrlea

”În weekend-ul acesta am avut întâlnirea Drumeți și drumeții, pentru mine pot spune că au fost cele mai frumoase zile petrecute în Parcul Național Cozia, oameni frumoși și prietenoși ce au ales să-și petreacă câteva zile cu noi pentru a ne cunoaște mai bine. Am avut o sâmbătă nebună în care am surprins caprele negre admirând răsăritul de pe vârful stâncilor, o căprioară care a fugit în inima pădurii imediat cum ne-a simțit prezența, am părăsit cu George traseele marcate ajungând în inima pădurii… sălbatice, de fel dar și în mijlocul mistreților, unde am întâlnit 3 generații dar am și auzit grohăitul unei scroafe ce ne amenința de la o distanță de 3-4m că suntem pe teritoriul lor. După nici o oră, ne-am întâlnit cu un vulpoi prietenos ce a stat cu nasul în obiectivul Andreei, același vulpoi ce a încercat să îmi fure în două rânduri geaca cu o seară înainte în timp ce admiram cu ceilalți Caleea Lactee. Toate acestea s-au întâmplat în doar două ore, și că surprizele nu s-au oprit aici, pe seară am întâlnit cu Alexandru un huhurez mare, o ursoaică cu doi pui, un iepure ce a mers în fața noastră timp de 1km , iar pe final cireașa de pe tort a fost întâlnirea cu un lup, ce-i drept timp de 2 secunde căci a făcut un salt direct în pădure și dus a fost. Pot spune că într-o zi am întâlnit mai multe animale decât în toate ieșirile ce le-am avut prin Parcul Național Cozia.”


Alexandru Dinulescu

”Nu știu alții ce au simițit, dar pentru mine, cele două zile petrecute în masivul Cozia, ar putea fi descrise foarte bine, prin cuvântul: provocare!

Această provocare a constat în explorarea unui mediu natural, extraordinar de frumos, dar și sălbatic, în cea mai mare parte. Am întâlnit peisaje și trasee inedite, necunoscute mie și puțin umblate de turiști (dacă ar fi să fac o comparatie cu Valea Prahovei, de exemplu), m-am bucurat din plin de întalnirea cu animalele salbatice, pe durata a doua zile, cât într-un an întreg. Cazarea și serviciile în vârf de munte fără pretentii și, prin urmare, fără alte comentarii. Cei care au trecut pe acolo, știu de ce! Data viitoare voi sta la cort și voi mânca din rucsacul propriu, cu siguranță! Dar, oamenii care mi-au stat aproape, locurile și animalele sălbatice întâlnite au meritat fiecare pas făcut pe un munte mic, dar, cu o “inimă” mare! Multumesc celor pe care i-am întâlnit acolo și, în special, celor care au inițiat această întâlnire, Daniel Mîrlea și Andreea Popescu(Mîrlea)!

Am fotografiat mult mai puține cadre decât o fac in mod normal, atunci când evadez în sânul generos al naturii, dar, m-am întors cu tolba plină, foarte mulțumit de momentele surprinse și foarte impresionat de potențialul fotografic pe care îl are Cozia, un munte care te testează din multe puncte de vedere și care nu se lasă deloc ușor cucerit.

Voi reveni cu siguranță, mai pregătit, data viitoare!”


Laura Păuleț

”Cele trei stări de conștiință ale unei specii crescute în captivitate: capra roșie.

Asumarea. Când Andreea mi-a spus să dau marea pe munte pentru un weekend și să scot DSLR-ul de la naftalină am ezitat puțin. Ce să caut eu, om al nisipurilor și-al valurilor, și al serilor urbane pe la terase, cu multă bere și vorbe, pe creste? Mă întrebam ce-o să-mi prilejuiască întâlnirea cu ego-ul fotografilor semi-profesioniști și cum o să răsune horcăiala plămânilor mei printre pașii oamenilor cu respirația ușoară și bocancii tociți de munte. Dar mi-am suspendat scepticismul și-am dat iama-n Decathlon, unde în premieră mi-am cumpărat bocanci, rucsac, o geacă și niște pantaloni de munte. Uitându-mă-n oglindă, aproape că îmi plăcea acel avatar pe care-l îmbrăcasem. Hai să-ncerc, am zis.

Scepticismul. Îmi dau seama că sunt cea mai pițipoancă din grup, și o luciditate amară mi se așază așa pe suflet. Discuții profesioniste, despre mărci, diafragme, distanțe focale șimaiștiueuce care-mi trezesc cumva retragerea în nihilismul. Acum vreo zece ani cochetam și eu cu fotografia, dar am abandonat-o, ca și pe alte pasiuni pe care le visam mai trainice. Camera de cazare e murdară și foarte rece. Deja îmi prevăd sistemul respirator inflamat după o noapte de frig. Avea să se confirme. La răsărit nu mă trezesc, nu sunt deloc o persoană matinală, fac deplină notă discordantă cu grupul care își urmează conștiincios programul. Ce caut eu aici?

Eliberarea. Apusul îmbrățișează blând valea și crestele, după o după-amiază aridă. Andreea mă duce pe vârf, îmi culege zmeură și-mi face niște poze minunate. Îndrăznesc și eu să trag câteva cadre, nu cu iPhone-ul, ci cu Cannonul meu cel bătrân. Sunt fericită și simt un spirit nou și proaspăt cum se trezește în mine. Stăm de vorbă și ne spunem of-urile.

A doua zi pornim într-o drumeție cu suișuri, coborâșuri, într-o dimineață în care soarele pișcă a chef de viață. Sunt asigurată că nu va fi prea greu, că o să pot duce. Când în cale ni s-a ivit un pui de vulpiță căreia i-am atins boticul cu mâna, deja știam că experiența a meritat pe de-a întregul. Sunt mândră de mine după cele patru ore de drumeție, așa că îmi permit să mă cinstesc cu niște beri în soarele deplin al amiezii. George mi se alătură la o discuție despre câte-n lună și-n stele și-atunci mă umplu de încântare, pe măsură ce starea de bine devine întreagă.

E și prima dată când văd atâtea stele pe cer și Calea Lactee. Stau la râs, la băută și la vorbă „cu ungurii” și totul e rotund când galaxiile se desenează ca un orizont infinit de stări și de posibilități când timp rândem la adăpostul unui foc de tabără.

Vorbesc cu Alexandru pe drumul de întoarcere, încredințată că acesta a fost începutul unei serii, și că vor mai urma ture din acestea. Mă simt bine și-n largul meu, într-o comunicare matură și onestă. Căreia-i duceam dorul.

Îmi place de mine în pozele făcute de Alexandru și Andreea și-n ipostaza de capră roșie de munte. Mi-am asumat singularitatea și descoperirea unei tip de trăire care se cere repetată. Deja se simte dorul de de compania unor oameni cu care se cere o reîntâlnire.”


Adrian Borda

Câteva fotografii realizate în zilele petrecute pe Cozia.

© text: colectiv

© foto: colectiv

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s