Fotografi de natură/peisaj, Fotografi de viață sălbatică, Fotografi români
Comentariu 1

Dan Dinu: ”Fotografia de natură se desăvârșește atunci când reușești să dai ceva înapoi.”

Fotograful de natură și wildlife și inițiatorul proiectului România Sălbatică, Dan Dinu, ne-a povestit despre cum e să trăiești o frumoasă aventură prin și alături de fotografie. De fapt, acest interviu este ca o introducere în ceea ce înseamnă meseria de fotograf de natură și viață sălbatică, o meserie ”în care dezvolți o empatie aparte pentru fiecare peisaj, plantă, animal pe care îl întâlnești” și care îți oferă unele dintre cele mai aparte sentimente și trăiri, printre care comuniunea cu natura.

1. Chiar dacă o foarte bună introducere despre tine ar putea spune chiar fotografiile, totuși spune-ne cine e omul de dincolo de aparat și cum a început să facă fotografie de natură?

D: Totul a plecat cu mult timp în urmă, pe vremea când eram copil și îmi imaginam tot ceea ce trăiesc astăzi. Visam la călătorie, la explorare, la lumi necunoscute pe care să le descopăr, însă desigur nu cu aparatul în mână, ci doar cu un rucsac în spate. Nu s-au schimbat multe, pentru că sunt în continuare un copil cu o sete enormă de cunoaștere și explorare. Îmi amintesc și acum cum priveam în atlasul zoologic la ilustrațiile cu balena albastră, cel mai mare animal care a trăit vreodată pe planeta noastră, nici prin gând nu îmi trecea că am să o pot admira în toată splendoarea ei în apele Islandei, chiar de două ori. Sunt un om fericit care în acest moment nu face decât să își trăiască o parte din visele copilăriei.

Când fotografia a apărut în viața mea, a fost o completare la pasiunea pentru natură și în special pentru munte. Îmi doream să iau și acasă o parte din ceea ce vedeam, așa că fotografia s-a strecurat în activitatea mea aproape neobservată. Se întâmpla când eram prin liceu, acum fix 20 de ani. Astăzi nici nu mi-aș mai putea imagina viața fără fotografie, nu este doar o pasiune și o meserie, este un stil de viață.

2. Spunea Elliott Erwitt, că “pentru el, fotografia este o artă a observării. Este despre a găsi ceva interesant într-un loc comun… am descoperit că nu are de-a face cu lucrurile pe care le vezi, ci despre modul în care le vezi”. Ce înseamnă fotografia de natură pentru tine?

D: Răspunsul simplu, ar fi exact cel de mai sus: un stil de viață. Este ceea ce fac în fiecare zi, este ceea ce mă mulțumește dar și ceea ce mă consumă. În același timp însă, este un motiv de a ieși din casă, de a căuta, de a explora, de a vedea ceea ce alți nu văd în același fel. Așa cum spunea Elliott Erwitt, este mai degrabă despre a observa înainte de a apăsa frenetic pe declanșator.

Cred că atunci când ești fotograf de natură dezvolți o empatie aparte pentru fiecare peisaj, plantă, animal pe care îl întâlnești, însă cu toate astea noi suntem niște exploatatori. Luăm mereu câte ceva de pe unde trecem. Pentru mine, fotografia de natură se desăvârșește atunci când reușești să dai ceva înapoi. Se întâmplă rar, însă atunci când poți face acest lucru te simți cu adevărat împlinit. Pentru mine, fotografia înseamnă și proiecte interesante care să ajute la o mai bună protejare a naturii, fotografierea în scopuri documentare pentru conservare sau chiar salvarea unor regiuni cu ajutorul imaginilor. Am avut ocazia să lucrez și la astfel de proiecte sau în astfel de misiuni și cred că, dincolo de partea artistică, fotografia de natură are și această datorie.

3. Cum ai comenta spusele lui Robert Frank, “ochiul ar trebui să învețe să asculte înainte de a privi”, din punct de vedere fotografic?

D: Este un substrat interesant aici, dar și o contradicție. Normal că nouă ne place să credem că vedem cu ochii, însă desigur creierul face toată interpretarea, ochiul fiind doar o unealtă. Contradicția vine tocmai de aici, pentru că ochiul chiar asta face, ascultă de o comandă înainte de a privi, dar în același timp i se mai și spune uneori ce să vadă. Uneori vedem ceea ce vrem să vedem și nu neapărat realitatea. Acest aspect fiind cât se poate de valabil în fotografie. Și aici apare substratul. Ochiul ar trebui învățat să vadă fotografic, iar asta se face exact după ce înțelegem pe deplin că ar trebui să fotografiem nu neapărat ceea ce vedem pur și simplu, ci ceea ce se va întâmpla în secunda următoare. A vedea fotografic, în special în natură, înseamnă a intui foarte mult și a căuta momente predictibile. Ascultarea din citatul respectiv vine tocmai de aici. În natură fotografia se face cu toate simțurile, indiferent că este vorba de miros, auz sau văz. Așadar, privitul doar cu ochii nu este de ajuns.

4. Natura ni se descoperă mereu și parcă de fiecare dată, chiar dacă mergem în același loc, ea ni se arată altfel față de data trecută. Care sunt momentele zilei, precum și stările naturii, să le numesc așa, pe care îți place să le surprinzi în cadre?

D: Mie îmi plac diminețile. Fie că merg la răsărit, fie că pur și simplu mă plimb prin natură, aceste momente mi se par cele mai ofertante. Este liniște, este răcoare, iar eu funcționez mai bine în aceste condiții.

Pe lângă asta îmi place să fotografiez în condiții de vreme mai capricioase, chiar dacă uneori exact în aceste momente depui cel mai mare efort. Îmi place atunci când muncești pentru un cadru, când te lupți un pic cu vremea. Parcă nu simți că ți se oferă fotografia în astfel de condiții, simți că ai meritat-o.

5. La nivel fotografic, ești genul de persoană care se gândește înainte de a pleca de acasă cam ce cadru ar vrea să surprindă sau odată ce ai ajuns într-un loc lași natura să ți se descopere și o surprinzi atunci pe loc?

D: Uneori plec la drum cu niște idei în minte, însă sunt deschis mereu la ce urmează să se întâmple. În natură este greu să ai un plan foarte bine stabilit, tocmai pentru că natura este imprevizibilă și cred că tocmai acest lucru o face specială. Am mers de multe ori în căutarea unui subiect și am venit acasă cu ceva și mai spectaculos decât m-aș fi așteptat. Secretul este să fi mereu deschis.

6. Descoperim prin fotografia ta natura așa cum e ea, frumoasă, pură și primitoare pentru cei care vor să o descopere. Alege o fotografie dintre cele realizate până acum, una reprezentativă pentru tine, poate chiar favorită, și povestește-ne despre ea.

D: De cele mai multe ori, fotografiile mele preferate se identifică cu niște momente deosebite trăite în natură, iar mai de fiecare dată acestea implică animale. Eram în Uganda în pădurea Kibale în căutare de cimpanzei. Pentru protecția lor regulile sunt foarte stricte aici și ai voie să stai cu ei doar o oră. Am cărat după mine un teleobiectiv fix de 400mm f/2.8 și un D800 montat pe trepied. Împreună cântăreau undeva la aproape 10kg, pe care trebuia să le plimb prin jungla deasă și pe un teren accidentat. De data asta chiar plecasem de acasă cu o imagine în minte, în care aveam animalul la nivelul solului și fotografiam prin vegetația din fața mea ca amorsă… și am obținut acest cadru, însă cu sacrificiile de rigoare. Iată toată această întâmplare așa cum am povestit-o la acea vreme într-un articol:

„Aștept de mai bine de o oră, cu ochii ațintiți către coronamentul copacilor. În general este destul de liniște, însă din când în când se pornește o hărmălaie de nedescris. Sunt un pic resemnat. Deși am avut baftă să găsim repede un grup de cimpanzei, aceștia stau sus în copaci și se hrănesc cu smochine coapte, pe care parcă le aruncă ostentativ către capele noastre, fără a fi măcar conștienți de dorința noastră de a-i fotografia. Ora pe care avem voie să o petrecem în prezența lor este gata. Un strigăt îndepărtat dă un semnal. Pentru noi este doar un țipăt, însă pentru cimpanzei se pare că înseamnă altceva. Încep cu toții să coboare din copaci printre noi, iar momentele ce urmează sunt unele dintre cele mai intense pe care le-am trăit vreodată. Ghidul ne face semn că trebuie să plecăm și să urmăm cimpanzeii, iar eu nu stau pe gânduri și începem urmărirea. Nu suntem făcuți pentru asta. Lianele se prind de noi, terenul accidentat ne joacă feste, alunecăm, ne târâm, ne agățăm, într-o cursă nebună. Pentru un moment totul se liniștește. Respir ușurat și realizez că am pantalonii sfâșiați, mă uit la obiectiv și văd că îmi lipsește parasolarul, iar niște pișcături dureroase îmi spun că sunt plin de furnici. Toate astea însă sunt uitate repede, pentru că în fața mea se află un cimpanzeu la doar câțiva metrii. Încerc câteva cadre și cursa reîncepe. După alte lupte cu jungla, mă trezesc față în față din nou cu subiectul meu. Stă liniștit și privește cerul, într-o simbolică îmbrățișare cu el însuși. Mă așez pe sol, probabil într-un alt mușuroi de furnici, pun trepiedul jos și privesc prin vizor cu respirația tăiată. Am în față cadrul la care speram. Trunchiul unui smochin, lianele și vegetația îmi pun în valoare subiectul separat de toate acestea într-o frumoasă mare de verde. Mă liniștesc și eu alături de el și mă uit la ceas. A mai trecut o oră, atât de intensă încât este greu să o uiți vreodată. Printre respirații întretăiate și scărpinături pe unde sunt mușcat de furnici, mai urmăresc să nu pierd niciun moment. Deși este la doar câțiva metrii de mine, cimpanzeul nu mă bagă în seamă. Adrenalina este la maxim, dar va exploda în curând. Cimpanzeul se ridică și vine direct către mine. Încremenesc în loc cu degetul pe declanșare, iar distanța se micșorează rapid. Nu pare agresiv, însă instinctiv mă ridic calm în picioare, să fiu mai înalt. La doar un metru în fața mea cimpanzeul se oprește, parcă pentru o fracțiune de secundă privirile ni se întâlnesc, iar el se îndreaptă către un smochin de lângă mine. Prinde viteză și izbește cu picioarele de două ori trunchiul, atât de tare încât ecoul răsună în toată pădurea. Inima îmi sare parcă din piept, adrenalina începe să se scurgă prin tot corpul. Am asistat la un comportament pe care speram să îl văd, la o comunicare între indivizi. Îl auzisem mai devreme la depărtare, însă când se petrece la doi metrii de tine totul are altă percepție. Mă uit cum silueta cimpanzeului se pierde printre copaci și liane. Acesta este finalul aventurii mele în lumea lor, chiar de ar mai fi timp, nu ar avea rost să mai continui. Mi-a oferit exact cât a simțit el că este nevoie, mult mai mult decât am sperat eu. Plec cu inima împăcată, pentru că știu că o să mai ajung să văd cimpanzeii. Poate că or fi rămas ei în umbra omului, însă astăzi cu siguranță m-am simțit eu în umbra lor.”

7. În ceea ce privește locurile de fotografiat, îți place să explorezi să descoperi tot noi locuri sau găsești mai inspirative locurile pe care le știi deja, în care ai cunoscut deja natura? Dacă ai astfel de locuri la care te întorci mereu cu drag, care ar fi acestea și ce le face atât de speciale?

D: Aș putea spune că îmi plac ambele variante. Îmi place foarte mult să explorez, face parte din curiozitatea mea de fotograf, însă atunci când un loc mă inspiră îmi place să revin și să îl revăd și cu alți ochi. Uneori, pentru a aduce acasă imagini mult mai inspirate decât cele de la prima întâlnire. Se întâmplă adesea, ca atunci când văd un peisaj nou, care să nu semene cu mai nimic din ce am fotografiat până atunci, să un oarecare blocaj, să nu știu cum să îl abordez. Acesta este motivul pentru care o a doua vizită va genera rezultate mai bune.

Dacă ar fi să privesc la o scară mai mică, unul dintre locurile în care fotografiez mereu cu drag este Pădurea de la Reci. Este un loc de suflet. Dacă luăm totul la o scară mult mai mare, atunci ar fi Africa, cea adevărată, sub sahariană. Știu, am pus totul într-o oală mare, însă cred că în oricare dintre țările de aici vei găsi subiecte absolut uimitoare în sfera de wildlife. Am mers până acum de trei ori, în Kenya, Uganda și Namibia, însă dacă cineva mi-ar spune să plec din nou mâine nu aș ezita nicio clipă. Îmi mai plac peisajele nordice, Scoția, Dolomiții. Am fost de multe ori aici însă m-aș întoarce mereu cu plăcere.

8. Multă lume te cunoaște și prin prisma proiectului tău România Sălbatică. Povestește-ne puțin despre acesta, cum a luat viață și încotro ai vrea să te îndrepți cu el?

D: Spuneam mai devreme că, pentru mine, fotografia se desăvârșește atunci când poți să dai ceva înapoi, iar în acest proiect despre asta este vorba. Chiar dacă la început nu am știut asta, pe parcurs proiectul s-a transformat într-unul ce se va întinde pe zece ani. Șapte au trecut deja.

A plecat de la o idee foarte simplă. Scriam la un moment dat un articol într-o revistă despre parcurile naționale și naturale de la noi și am avut surpriza să nu găsesc imagini decente de ilustrare, chiar dacă am apelat la toate resursele necesare. Mi-am spus atunci că acest lucru nu este normal. Știind că parcurile nu vor avea niciodată bani să plătească un fotograf, chiar dacă acest lucru s-a mai schimbat în ultima vreme, mi-am asumat această sarcină și mi-am propus să merg și să fotografiez în toate aceste zone protejate. Împreună cu WWF am creat România Sălbatică. Totul a început în 2010 și după vizitele în toate cele 27 de parcuri naționale și naturale și în Delta Dunării, am început să distribuim imaginile obținute către administrațiile rezervațiilor și către ONG-uri de mediu implicate în conservarea naturii. Am realizat o expoziție în aer liber ce s-a plimbat prin opt orașe din țară și am lansat un site care v-a prezenta cele mai importante arii naturale protejate de la noi www.romaniasalbatica.ro Proiectul s-a dezvoltat mult pe parcurs și acum cuprinde și un serial despre natură și fotografie, Descoperă România Sălbatică, la care lucrez împreună cu Cosmin Dumitrache, și a ajuns de departe cel mai mare proiect de fotografie de natură de la noi din țară. Până în 2020 vom lansa un film documentar despre natura din România și vom realiza un album de fotografie. Chiar dacă mai este destul de mult de muncă, împreună cu mica echipă de oameni faini care ne sunt alături, o să putem duce totul la bun sfârșit și o să dăm înapoi ceva cu adevărat de valoare pentru ariile protejate.

9. Deoarece ai destul de multă experiență în domeniul fotografiei de natură, din punctul tău de vedere, care este, la momentul actual, statusul fotografiei de natură din România?

Aș putea spune că suntem pe drumul cel bun, însă, ca multe alte domenii de la noi, totul merge înainte dar destul de greu. Din păcate nu suntem suficient de uniți și nu ne respectăm suficient de mult unii pe alții, iar asta nu o pot înțelege. Din păcate, la nivel european, ca să nu mai vorbim de nivel internațional, România nu prea există din punct de vedere fotografic, mă refer cu precădere la fotografia de natură desigur. Chiar dacă în ultima vreme lucrurile încep să se schimbe, iar unii dintre noi își mai fac simțită prezenta pe la concursurile mari de fotografie sau prin diverse proiecte și colaborări, suntem totuși departe. Și aici vine contradicția din mintea mea… cum putem să avem orgolii atât de mari cu o valoare atât de mică? Poate că ar fi bine să învățăm să fim un pic mai umili și să punem umărul la treabă pentru a clădi o mai bună comunitate a fotografilor în țara asta.

Unele demersuri se fac și este bine să rămânem optimiști. Împreună cu alți fotografi am reușit să înființăm Forona (Organizația fotografilor de natură din România), unde vrem să derulăm proiecte care să ajute la o mai bună dezvoltare a acestui domeniu și unde cei care vor să ni se alăture să găsească un pic mai mult sprijin. Așadar, ca să concluzionez, sper ca în următorii ani să se vadă și o dezvoltare mult mai bună decât este acum, cu mai multe proiecte comune, cu o comunitate mult mai dezvoltată și cu orgolii inutile mai puține.

10. Ai acumulat o experiență destul de vastă în domeniu, ce sfat ai da celor care aspiră la fotografia de natură sau celor care deja fac asta, dar doresc să evolueze?

Poate cel mai important lucru, să fie perseverenți și să creadă cu tărie în ideile lor bune. Să fie mereu respectuoși în comunitatea asta mică dar importantă până la urmă, să fie deschiși și să nu uite că popularitatea pe o rețea de socializare nu va salva o arie protejată de la distrugere, așadar să fie mai atenți în ce zonă își canalizează energia.

Pe de altă parte, să acorde mai puțină atenție tehnicii și discuțiilor insipide pe această temă și să meargă în natură și să observe pulsul acesteia. Până la urma urmei un moment bun nu ți se arată pentru că ai în mână cel mai performant aparat, ci pentru că ai mers să îl cauți. Trebuie să aloce mai mult timp pentru studiu de compoziție, iar aici, cel puțin din punctul meu de vedere, artistul suprem este Mama Natură. Aici trebuie să ne căutăm inspirația.

Nu în ultimul rând, să investească în ei. Știu că în ultima vreme există așa o privire suspectă asupra a tot ceea ce înseamnă curs, workshop, tură foto și nu înțeleg de ce. Nimeni nu se naște învățat și nu toată lumea poate fi autodidact. Și nu, nu întotdeauna mergi la o astfel de întâlnire pentru a învăța, mergi pentru a cunoaște oameni faini, pentru a dezvolta idei, pentru a-ți face prieteni. Este despre comunitate și despre pasiuni comune.

11. Știm că ești ocupat, dar îndrăznim să te întrebăm, care sunt planurile tale de viitor, ce vrei să faci din punct de vedere fotografic și pe unde ai mai vrea să colinzi?

Prioritatea pentru următorii trei ani este cu siguranță definitivarea proiectului România Sălbatică, însă asta nu înseamnă că nu mai sunt și alte planuri. În această toamnă o să încerc să fotografiez un alt animal preferat, de data asta în India. Este vorba de tigru desigur. Am pus și bazele unui proiect inedit, tot pe zona de conservare și schimb de experiență, cu parcurile naționale din SUA. Așa că va fi o toamnă aglomerată.  În anii ce urmează aș vrea să mă reîntorc în Africa, în Noua Zeelandă, dar toate la timpul lor. Normal că nu dau la o parte alte ture prin țară. Deși am văzut-o mare parte, încă mai sunt multe de văzut. Trebuie să colind tot Făgărașul pentru un proiect pe care îl am în derulare acolo, dar și zona de reintroducere a zimbrilor din Munții Țarcu, cu o misiune WWF. Așadar sunt sigur că nu o să am timp să mă plictisesc.

12. Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

Fiți mereu perseverenți, curioși, respectuoși și nu uitați că pentru a face fotografii de natură mai bune, trebuie mai întâi să ieșiți afară din casă.


Pentru mai multe informații despre munca fotografului Dan Dinu, vă invităm să urmăriți proiectul România Sălbatică, precum și site-ul Photolife.

© text: Andreea Popescu & Dan Dinu

© foto: Dan Dinu

1 comentariu

  1. Pingback: Delta Dunării, un tărâm pe care e musai să ajungi | drumeți și drumeții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s