Fotografi, Fotografi de natură/peisaj, Fotografi români
Scrie un comentariu

Zsolt Simay: „Alb-negrul simplifică cadrul, iar simplitatea ajută să se exprime esența”

Zsolt Simay - fotografie

Zsolt Simay

Zsolt Simay țese povești cu fotografiile pe care le face, ducând privitorul acolo, în acele locuri pe care le-a surprins. Consideră că cele mai mari provocări vin din interior, ca să poți ajunge la o stare de spirit, să poți crea ceva.

Momentele pe care un fotograf le surprinde spun multe despre însuși momentele lui, despre el. Cine e de fapt, Zsolt Simay, omul de dincolo de cadre și cum ai ajuns să faci fotografie de natură, mai exact, de peisaj?

Z: Pe scurt, sunt dentist, am 38 ani și am început turele montane și fotografia de peisaj încă din timpul facultății. Nu pot să nu-l menționez pe Szabó Zsolt András, cu influență mare asupra mea. De asemenea e important să menționez că am familie, doi copii, care la rândul lor îmi influențează deciziile.

Spunea Jean-Luc Godard că “fotografia este adevăr”. Ce înseamnă fotografia pentru tine?

Z: Godard era regizor de filme, privea lucrurile puțin altfel. Nu știu exact la ce s-a referit, dar din punctul meu de vedere, fotografia este o formă de artă, care până la urmă încearcă să redea adevărul absolut, bineînțeles prin oglinda personală a artistului. Cam asta reprezintă pentru mine fotografia, și trebuie să recunoaștem că, fotografia de peisaj este o formă de artă prin care artistul se poate exprima extrem de greu. Sentimente și stări de spirit, pe care eu aș vrea să exprim, pur și simplu nu se pot face prin câte o poză cu munți. Cu toate astea eu am câteodată mici sentimente de succes și nu vreau să mă las, dar toată situația asta mi se pare uneori absurdă, adică să încerc să fac artă fără să pot reuși vreodată.

Pe tema asta am avut în mai prima mea expoziție personală intitulată “The Absurdity of Beauty”. De fapt toată viața asta e plină de absurdități pe care trebuie să le acceptăm așa cum sunt. De asta nici nu are rost să căutăm sensul vieții, “meaning of life”, căci nu are rost, eventual ne creăm noi un sens al nostru, unii prin fotografie, alții prin altceva.

Surprinzi munții în fotografiile pe care le realizezi și, cu siguranță, și munții te surprind pe tine de fiecare dată când pășești în sancturul lor. Dintre toți aceștia pe care i-ai colindat, pentru că am văzut că ai surprins și Hășmașul, și Retezatul și mulți alții (din Carpații noștri), cât și nume din lanțurile muntoase din afara țării (ca de exemplu, Alpi), de care te simți cel mai legat și care, din punct de vedere fotografic, te inspiră cel mai mult?

Z: Din cauza distanței relativ mici și a accesibilității m-am obișnuit și îmi plac munții din țară. Consider că oriunde și în orice situație se pot face fotografii reușite, depinde de fotograf și de starea lui de spirit. De multe ori am observat că inspirație și motivație primesc după turele montane fără succes, pentru că vizualizez unele lucruri, care nu îmi ies, și aștept să mă reîntorc, să le fac. Probabil munții cu cele mai multe eșecuri de acest gen erau în Făgăraș, cred că acolo aș avea chef să mă duc cel mai des.

Nu te-ai oprit a surprinde frumusețea naturii doar în cadre color, ci și în cadre alb-negru. Legat de acestea din urmă, când este momentul și cum știi că un anumit moment pe care l-ai surprins va fi reprezentat monocrom?

Z: Alb-negrul simplifică cadrul, iar simplitatea ajută să se exprime esența. Sunt unele situații, când imaginea monocrom se oferă pe tavă, de exemplu în cadre de iarnă, cu multă zăpadă, dar nu numai. Oricum, imaginea finală alb-negru se naște în fața calculatorului, cu destul de multă postprocesare, mai agresivă decât la cele color.

Prin galeria ta sunt multe cadre care ar face orice privitor să se oprească din a mai merge mai departe și de a contempla în fața acelora pentru ceva timp. Alege o fotografie dintre cele realizate până acum, una reprezentativă pentru tine, poate chiar favorită, și povestește-ne despre ea.

Z: Am ales imaginea asta, pentru că pare dintr-o altă lume, cu culorile, tonurile și structurile pe care le are, cu cerul întunecat, și repetițiile pe care le prezintă atât în prim plan cât și în fundal, cu cele două vârfuri aproape identice, de parcă au fost așezate acolo. Amintește de un lucru important în fotografie, și anume de senzația că lumea asta nu există doar în capul autorului, o realitate oglindită.

Fotografia de natură, în general, vine cu multe provocări și multe bucurii, în același timp. Povestește-ne puțin despre provocările pe care le-ai întâlnit până acum în fotografia de peisaj.

Z: Cel mai primitiv dintre lucrurile care îngreunează fotografia de peisaj este urcușul pe munte cu rucsac mare, aici pică cei mai mulți. Cele mai mari sentimente îmi provoacă zonele cele mai periculoase, îmi place să mă duc până la marginea prăpastiei, câteodată cu gânduri serioase către cei doi copii ai mei, pe care trebuie să-i cresc 🙂 Glumesc, îmi știu limitele. Oricum, cele mai mari provocări vin din interior, ca să poți ajunge la o stare de spirit, să poți crea ceva.

Când vine vorba de fotografia de natură, de ce anume consideri că are nevoie o persoană care o apucă pe acest drum (ieșind din discuție echipamentul)?

Z: Cred că în primul rând să iubească natura, să-i placă ce face, chiar dacă nu are sau nu poate să scoată aparatul. Mai apoi să se gândească ce stil i-ar conveni cu timpul, peisajele de pe vârful munților, eventual macro, cu flori și insecte, sau wildlife, așteptând la pândă câte-un animal sălbatic.

Spre ce anume te vei îndrepta de acum încolo, care sunt planurile tale cu privire la evoluția ta fotografică?

Z: Voi încerca să-mi creez un sens în toată absurditatea asta 🙂 Dacă viața e un puzzle uriaș, eu stau aplecat asupra acestuia și încerc să unesc piesele care câteodată se potrivesc cât de cât, ca să scot ceva cu înțeles, cu sens, cu toate că simt că nu voi reuși. Accept această absurditate, și voi continua  ce am făcut și până acum, cât mai multe ture, cu puține succese și mai multe eșecuri, dar cu motivație pentru următoarea tură.

Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

Z: Un citat de un mare scriitor maghiar, Márai Sándor, “petreceți cât mai mult timp în pădure”.


Pentru a vedea o galerie mult mai vastă de fotografii surprinse de către Zsolt, vă invităm să îi accesați site-ul.

© text: Andreea Popescu & Zsolt Simay

© foto: Zsolt Simay

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s