Fotografi, Fotografi de natură/peisaj, Fotografi români
Scrie un comentariu

Mihaela Burlacu: „Muntele e foarte imprevizibil, e o oglindă a vieții.”

Fotografie - Mihaela Burlacu

Mihaela BurlacuMihaela Burlacu acompaniază mersul pe munte cu fotografia de natură și peisaj. Atunci când nu spune ea povestea unui loc pe blogul său, dacă vei privi doar la fotografiile pe care le-a făcut, vei putea să începi să conturezi o poveste, ceva care să te facă și pe tine să fii parte a acelei frumuseți.

Poți să ne spui câteva lucruri despre tine, explicând, totodată, și de unde a venit dragostea pe care o ai pentru munte și drumeții, acompaniate de fotografie?

Sunt din Iași, orașul colinelor, care aparent nu are nici o legătură cu muntele, dar cu toate astea, muntele a intrat în viața mea încă din copilarie. Tatălui meu îi plăceau hărțile și munții, fără a fi un montaniard împătimit, dar îmi povestea despre locurile prin care hoinăream. Am învățat de la el că în permanență e bine să știi unde te afli. “Virusul” hoinărelii s-a instalat treptat, de-a lungul anilor, în doze mici, aparent nesemnificative, inofensive, iar în prezent pot să spun că muntele reprezintă o parte importantă din viața mea. Ei bine, pentru că de mică mă obișnuisem cu “plecările” și nu aveam un aparat de fotografiat, colecționam cărți poștale de peste tot. Probabil așa se explică și pasiunile mele pentru geografie și pentru fotografie, pasiuni care nu au absolut nicio legătură cu ceea ce fac în prezent, ca profesie.

Primul aparat de fotografiat, pe care l-am achiziționat în urmă cu aproape zece ani, era un aparat compact, o miniatură cam cât o săpunieră la care nu reușeam să fac cine știe ce setări, apoi, când mi-am dat seama câte momente frumoase din natură pierd, mi-am luat un DSLR. Drumețiile/turele pe munte au devenit, la propriu, un mod de viață de vreo șapte ani, de când am devenit membru activ într-un club montan din Iași, club care, între timp, s-a dizolvat, dar am rămas un nucleu de prieteni care vibrează pe aceeași frecvență… montană. Spun mod de viață pentru că ajung pe munte în fiecare lună, în toate anotimpurile. Nu am nevoie să aștept o vacanță de vară/iarnă sau un concediu pentru a-mi arunca în rucsac câteva lucruri și a o lua din loc; mi-am transformat week-end-urile în vacanțe scurte și sunt recunoscatoare pentru că am în jur oameni cu care împărtășesc același dor de ducă și de munte, dar și de fotografie.

Când dragostea pentru munte îți intră în sânge, e vai și amar! Vai și amar când dorul îți dă târcoale, vai și amar când la fiecare două-trei săptămâni, ca să nu spun săptămânal, nu-ți mai găsești starea, sensul, rostul în oraș, când cei din jurul tău vorbesc singuri, tu fiind cu gândurile la traseul cu bandă roșie, când atmosfera orașului devine sufocantă pentru toate simțurile și începi să vezi munții chiar și în ceașca de cafea sau în vitrinele magazinelor… Când vai-ul și amarul ating astfel de cote, e clar, trebuie să-ți iei doza de munte, altă scăpare nu ai!

Ne încânți, pe lângă fotografie, și cu povești din drumețiile tale, pe blog-ul tău “Povești din munți și de dincolo de munți”.  Ce înseamnă muntele pentru tine?

Blogul e terenul meu de joacă.  A fost una dintre condițiile de a fi acceptată în Clubul Fotografilor Iași, așa că, pe lângă fotografii, mi-am continuat obiceiul de a scrie poveștile turelor pe munte. Primele povești le-am scris pe blogul C.T.E „Turistor” Iași. În prezent, scriu mai rar povești din cauza programului destul de încărcat, dar atunci când o drumeție îmi rămâne la suflet povestea începe, parcă, să se scrie singură încă de pe munte…

Ce inseamnă muntele pentru mine? Sunt foarte multe de spus, dar o să încerc un răspuns. Cred că mai nimerită e întrebarea: „Ce a facut muntele din mine?” Pentru mine, muntele e o poveste, dar și un tărâm fără sfârșit și, în același timp, un spectacol. Fiecare traseu pe munte, fiecare tărâm cutreierat m-au ajutat, de-a lungul anilor, să mă (re)descopăr, să mă regăsesc, să-mi cunosc limitele și să trec dincolo de ele, să scot la suprafață resurse sufletești și fizice pe care doar banuiam că le am. Oamenii deosebiți întâlniți pe munte, toate toanele vremii, potecile pierdute prin pădure sau cele vecine cu hăurile, situațiile neprevăzute apărute pe traseele de creastă sau în urcări și coborâri, tot tumultul de emoții în contact cu muntele, m-au pus față în față cu mine. A fost și este o placere să stau de vorbă cu mine, cu laturile luminoase, dar și cu umbrele mele, iar în inima muntelui, acolo unde timpul parcă stă în loc, departe de bâlciul urban, e cadrul perfect ca să fac asta.

Muntele, cu tot ceea ce înseamnă el, mi-a devenit atât de familiar, încât mă simt ca acasă. M-am obișnuit cu tot ceea ce presupune organizarea, pregătirea, dar și cu neprevăzutul unei ture. Muntele e foarte imprevizibil, e o oglindă a vieții. Oricât de pregătit și de echipat ești, oricât ai încerca să controlezi anumite aspecte/lucruri, imprevizibilul te așteaptă dând din coadă. Când mi-am pus rucsacul în spate și am intrat pe traseu, oricât de bine aș cunoaște un munte, știu foarte bine că sunt față în față cu neprevăzutul… cu neprevăzutul muntelui, dar și al meu. M-am obișnuit și cu asta, învățând să fiu responsabilă pentru mine, în primul rând, pentru viața mea, pentru ca mai apoi să pot fi prezentă și responsabilă pentru grup, pentru că muntele, oricâtă poezie și feerie ar oferi, înseamnă, înainte de toate, sălbăticie și când spui sălbăticie, spui deja teritoriu care nu îți aparține și ești doar musafir.

Muntele m-a intimidat încă din copilărie și continuă să mă intimideze, dar nu e vorba despre intimidarea care provoacă înfricoșare, ci despre intimidarea care îmi provoacă admirație, respect și prețuire față de natură. Cred că viața și planeta asta ar fi plictisitoare fără munți. Îi înțeleg foarte bine pe cei pe care îi frământă dorul, neliniștea indiferent de activitățile care îi leagă de munte: cățărători, alpiniști, alergători, cicliști, fotografi etc. Muntele oferă fiecăruia exact ceea ce caută.

Ai urcat pe multe poteci ale munților din Carpații Orientali. Care ar fi locurile pe care ni le-ai recomanda să le descoperim neapărat?

Fiind din Iași, cele mai multe ture montane le-am făcut, într-adevăr, în Carpatii Orientali în care ajung frecvent, cu ușurință. Munții Rodnei, Suhardul, Călimanii, Ceahlăul, Stânișoarei, Bistriței, Giumalăul, Rarăul, Hășmașul etc., toți sunt unul și unul, fiecare cu unicitatea și cu farmecul lui. Nu știu ce aș putea recomanda concret pentru că muntele capătă înfățișări diferite în fiecare anotimp, fie că e dimineață sau înserare, fie că e învăluit în cețuri, viscolit sau frământat de aburi după o furtună de vară.

Îmi plac platoul Călimanilor și cel al Ceahlăului, atunci când viscolul pune stăpânire și modelează zăpada în fel și chip, iar peisajul pare rupt din zonele arctice. Îmi plac traseele lungi și sălbăticia Munților Bistriței și ale Hășmașului. Rarăul și Giumalăul sunt de poveste în zori de octombrie-noiembrie și iarna când ”speciile motorizate” și iubitorii de ATV-uri intră în bârlog pentru hibernare, iar munții își recapătă liniștea, misterul și nu vezi țipenie de om. Munții Rodnei sunt cireașa de pe tort; sunt impunători și au o ținută aparte indiferent de anotimp, indiferent de unde îi privești sau de unde incepi urcarea. Nu întâmplător li se mai spune Făgărașii Nordului.

Ceahlăul și Munții Rodnei sunt munții mei de suflet din Orientali, alături de Retezat, Piatra Craiului din Meridionali, dar îmi place să urc oriunde, munte să fie!

Ai făcut Turul Mont Blanc-ului, una dintre expedițiile pe care ți le-am urmărit cu drag și care ne-a fascinat, chiar dacă noi am citit doar despre firul lucrurilor. Spune-ne câte ceva despre ce a însemnat această aventură?

Am făcut Turul Mont Blancului, nu am urcat pe Vârful Mont Blanc, deși, recunosc, simt adierea ispitei. Să ajungi până în pridvorul Mont Blanc-ului, să-l privești în ochi, cum să nu simți ispita? Ca și date ”tehnice”, Turul Mont Blanc-ului e un circuit montan de 150-170 km, pe la altitudini diferite(între 1000 si 2756 m), prin Franța, Italia, Elveția, care poate fi făcut în 9-11 zile, în funcție de cum își stabilesc etapele cei care participă la tur. Traseul acestui tur nu e un traseu de creastă, deși punctele sale cele mai înalte sunt Vârful Tête Nord des Fours (2756 m) și Fenêtre D’Arpette (2665 m).

Turul Mont Blanc-ului a fost o experiență deosebită care m-a scos serios din matca mea; as repeta-o oricând, dar cu mult mai mare grijă pentru ceea ce iau în rucsac și pentru alegerea echipamentului, pentru că în fiecare zi/etapă sunt de frământat în jur de 15- 20 km. Noi am ales varianta cu cortul și a fost palpitant. Cum am scris și în povestea de pe blog, Turul Mont Blanc-ului e mai mult decât un circuit montan, e o călătorie din care e imposibil să te intorci așa cum ai plecat și cred că merită trăită de orice iubitor de munte.

Referitor la fotografie, ei bine, aveam planuri ”serioase”, să mă întorc acasă cu cardurile de memorie pline, dar m-am surprins pe mine însămi. Vârful Mont Blanc poate fi văzut din diferite puncte, de la diferite altitudini, ale acestui circuit, iar peisajele sunt de vis, așa că am avut multe momente când am preferat să admir cu gura căscată tot spectacolul din fața ochilor decât să fotografiez. Pur și simplu nu mai simțeam nevoia de a privi prin vizorul aparatului și să apăs pe butoane. Am preferat să mă las în voia emoțiilor și să adun impresiile, în tăcere, mai mult cu sufletul decât cu aparatul de fotografiat. Chiar nu mi-a mai stat mintea la artisticării… Cam asta face muntele din mine și nu am niciun regret!

Pentru că și fotografia de natură și peisaj te recomandă, care anume sunt, de obicei, inspirațiile tale în ceea ce privește surprinderea anumitor cadre?

Mă inspiră muntele, în sine, cu tot ceea ce oferă. Indiferent cum îl găsesc, în lumina răsăritului sau a unui apus înghețat de iarnă, în ploaie, în ninsoare, înnorat, însorit, viscolit, învăluit în ceață, îmi pune mintea și creativitatea în actiune. E o provocare să surprinzi lucrurile în așa fel încât să redai atmosfera locului și a momentului. E o provocare să captezi clipa așa cum a fost ea(pentru tine sau pentru subiectul din cadru), în așa fel încât să spui povestea fără cuvinte. Asta îmi place în fotografie; să spun povești fără cuvinte e și o joacă și o provocare. Muntele îmi oferă libertate și de mișcare, și de gândire, și de joacă, și de încercări fotografice… Mă provoacă, mă și disciplinează, dar mă lasă să fiu eu însămi.

Faptul că obișnuiesc să fac fotografii în turele montane nu cred că mă face fotograf de natură. Pur și simplu, fac lucrurile așa cum simt. Uneori, unele ture de 2-3 zile sau de 5-6 zile pot fi atât de tumultoase ca experiențe trăite, dar din punct de vedere fotografic se poate să nu fiu mulțumită de niciun cadru. În schimb, rămâne bucuria de a fi savurat muntele din plin alaturi de prieteni. Munte fără fotografie se poate, dar fotografie fără munte…mai greu!

Există fotografi de natură, și români și străini, cu mult mai experimentați decît mine a căror activitate o urmăresc și o apreciez. Un fotograf de natură își petrece mult timp în aceeași zonă, urmărind cu răbdare lumina și dinamica norilor, are timp să experimenteze diverse unghiuri/puncte de stație până să prindă acel moment magic. Dacă vremea devine potrivnică(temperaturi foarte scăzute, furtună, ceață densă/white-out etc.) se retrage în cabană/cort/stână și apoi revine atunci când condițiile devin prielnice pentru fotografiat. Cred că o tură fotografică e un pic mai statică decât o tură montană, dacă pot să spun așa. Într-o tură montană, lucrurile sunt mult mai dinamice, scopul fiind acela de a face traseul până la atingerea unor ținte(cabane, vârfuri, traversarea unor creste etc.). Chiar dacă și într-o tură montană și într-o tură fotografică apare interesul pentru prognoza meteo, într-o tură montană nu ai timp fizic suficient pentru a explora fotografic o anumită zonă sau un anumit subiect. Nici nu ar fi corect față de ceilalți din grup să-i întârzii pe traseu. Cu toate astea, am ajuns să-mi antrenez ochii și spiritul de observație, să fiu foarte atentă la ce se întâmplă pe traseu, să urmăresc lumina și să îmi gândesc rapid aranjarea elementelor în cadru. Memorez foarte ușor traseele și zonele prin care trec și apoi revin în alte ture, în alte condiții meteo și în alt ritm. Mi-am dezvoltat abilități de care mă folosesc și în profesia mea sau… o fi invers, cine știe?! Oricum, sunt într-o continuă învățare și mă bucur că pe munte am avut și am ocazia să întâlnesc oameni care mă inspiră.

Împărtășește cu noi una dintre fotografiile tale preferate pe care ai surprins-o de pe munte și spune-ne și care e povestea din spatele ei, ce o face atât de specială?

Mi-e destul de greu să aleg, pentru că fotografiile preferate sunt cele care au o anumită semnificație pentru mine indiferent că sunt din Ceahlău, Retezat, Suhard, Bucegi, Hășmaș etc.

În momentul ăsta, imi vine în minte un cadru din Munții Rodnei, dintr-o tură cu urcare din Valea Blaznei spre Vf. Roșu, Vf. Ineuț și Vf. Ineu. În iunie 2016, mai mulți prieteni am plecat de-acasă cu toate codurile de vreme rea pe capul nostru. Zona în care urma să urcăm era direct vizată de furtuni, dar pentru că tânjeam de multă vreme după Munții Rodnei ne-am făcut și planuri de rezervă în cazul în care ”codurile” nu ne-ar fi lăsat să ne facem traseul până în creastă. În ziua urcării, contrar tuturor avertizărilor meteo, vremea a fost cât se poate de pașnică până spre după-amiază când ne-am apropiat de Vf. Ineu, cu toate tobele și mârâielile furtunii în ceafa noastră. După ce unii și-au terminat de instalat corturile, iar alții ne-am adăpostit în Refugiul Ineu, toate stihiile dinspre sudul masivului s-au dezlănțuit într-o furtună care a durat aproape o oră. Să fii pe creasta muntelui și să urmărești cum reacționează natura la apropierea și în timpul unei furtuni, să urmărești cum vântul plimbă perdelele de ploaie peste văi, să asculți toate sunetele acestor fenomene și ecourile tunetelor… e un privilegiu. Natura are o forță copleșitoare cu care ne-ar putea pune la punct într-o secundă.

Fotografia pe care am ales-o nu e cea mai reușită nici ca încadrare și nici ca editare… dar mi-e tare dragă pentru că îmi amintește de momentele speciale de după furtună, când în lumina apusului, norii care se îndepărtau bolborosind au căpătat niște culori deosebite, atmosfera se curăța, iar verdele Rodnelor devenea tot mai viu… Nu știu să explic de ce, dar verdele Rodnelor e unic. Am ieșit afară precum ciupercile după ploaie… Nu eram decât noi sub un cer într-o lumină ireală. La picioarele noastre, de pe văi, aburii se ridicau în liniște. Muntele respiră altfel după o furtună, care nu face decât să primenească atmosfera, să reașeze și să limpezească lucrurile într-o lumină nouă. Ehe, câte mesaje are muntele în momentele astea!

Ce nu îți lipsește niciodată din rucsacul de munte atunci când pleci într-o drumeție?

În funcție de sezon(iarnă/vară) și de condițiile meteo, sunt multe lucruri din categoria “must have” fără de care nu plec de acasă, însă de fiecare data cand pregătesc rucsacul, primele pe care le iau de pe raft sunt harta muntelui pe care urc și frontala(chiar dacă drumetia e de o singură zi), apoi se adaugă altele. Toate astea se pregătesc, neapărat, cu bucurie și nerăbdare, cu o muzică bună pe fundal.

Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

Echipați-vă și ieșiti în natură, pe munte, pe dealuri, oriunde aiurea, indiferent de vreme, bucurați-vă de voi înșivă și de cei dragi ai voștri și prețuiți clipa pe care o trăiți. Viața este aici și acum, nu e mâine, peste o oră sau peste un an, nu e ”dacă…”, ”atunci când…” sau ”când apare sau realizez x, y, z…”!


Pentru mai multe povești și fotografii ale Mihaelei, accesați-i blogul, căci vă veți umple de bucurie și cu povești în care subiectul principal este muntele.

© text: Andreea Popescu & Mihaela Burlacu

© foto: Mihaela Burlacu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s