Montaniarzi
Scrie un comentariu

Constantin Țăposu (Om pe Munte): „… muntele este o oglindă prin a cărei reflexie îmi văd personalitatea, limitele și creativitatea”

Constanin ȚăposuConstanin Țăposu e omul care ne-a demonstrat că se poate avea grijă de natură, reconstrui locuri pentru drumeții mici și mari și, nu în ultimul rând, că, prin voință, poți schimba ceva, de la tine, până la ceva în societatea în care te învârți. A readus la viață refugiul Șaua Strunga din Bucegi, acum vrea să reînvie și refugiul Florei din șaua muntelui Flora, iar pe viitor, cu siguranță, va veni cu mai multe astfel de lucruri bune.

Poți să ne spui câteva lucruri despre tine, explicând, totodată, și de unde a venit dragostea pe care o ai pentru munte și drumeții?

C: M-am născut și am crescut la Drumul Carului, un sat mic de munte, de unde priveam zilnic măreția versantului vestic al munților Bucegi și piscurile amețitoare ale Pietrei Craiului. De la 5 ani până la vârsta de 12 ani împreună cu bunica, părinții și alți săteni, plecam pe jos prin Moeciu de Sus către mănăstirea și Peștera Ialomiței unde stăteam câte o săptamână în fiecare an. În restul timpului, de dimineața până seara colindam văile și dealurile Moeciului împreună cu alți copii. Construiam case în copaci, jucam fotbal, ne scăldam în apa rece a Zbârcioarei, coceam cartofi în jar și mâncam fructe de pădure.

Viața m-a plimbat și destinul m-a dus și m-a întors astfel încât până la vârsta de 28 de ani (în urmă cu patru ani) nu am mai ieșit pe munte și nici în drumeții pe văi sau dealuri. Ceva s-a întâmplat pe urmă, am fost “lovit” de un fel de revelație. Am plecat cu un coleg de muncă în Piatra Mare și m-am văicărit tot drumul, nu eram în stare să-mi duc rucsacul (râde: un rucsac mic, nu vă spun ce aveam în el) și așa cu greu am ajuns la cabană. Mă simțeam neputincios, parcă eram un pui de Avicola scos din boxă. Atunci nu mă recunoșteam, am zis ca nu se poate să nu fiu în stare să duc un rucsac de 3 kg prin canion până în vârf și trebuie să schimb ceva. Și am schimbat!

Am început să lucrez cu mine (cel mai greu lucru de pe Pămant) și la un an distanță organizam ture (gratis) ușoare pe munte pentru cei ca mine și ture cu bicicletele. Drumețiile le făceam în Piatra Mare, pe Tâmpa, la Curmătura, ture de câte o zi în grup de câte 6-7 persoane iar turele cu bicicletele prin Cheile Râșnoavei, Prăpastiile Zărneștilor, Poiana Narciselor-Vad. Am început să cunosc alți drumeți și ușor, ușor am început să mă integrez în această comunitate.

Dragostea față de munte exista din totdeauna în subconștient, am devenit conștient de ea abia după ce muntele mi-a arătat cine sunt cu adevărat.

Aron Cotrus spunea despre munte că este “un prieten uriaș, potrivnic, surd, despot”. Ce înseamnă muntele pentru tine?

C: Cred că, în fiecare din noi, există un munte, este muntele nostru pe care-l urcăm și coborâm în fiecare zi. Uneori ajungem în vârf, alteori nu. Pentru mine muntele este o oglindă prin a cărei reflexie îmi văd personalitatea, limitele și creativitatea, este un învățător mut pe care dacă inveți să-l asculți îl vei urma orbește. Nu pot să spun că am cucerit un munte, dar cu certitudine pot spune că muntele m-a cucerit pe mine. Este sentimentul de “acasă”, o casă mare cu văi străbătute de ape repezi și creste mângâiate de raze de soare.

Colinzii munții în lung și în lat și, cu siguranță, surprinzi muntele în cele mai frumoase forme ale sale. Povestește-ne despre una dintre drumețiile tale favorite, unde a avut loc și ce anume o deosebește de altele?

C: Nu mă consider un munțoman înrăit și nici nu am depașit, până în prezent, altitudinea vârfului Omu (2505 m). Mai am de colindat Carpații, însă, pot spune de pe acum, că oricât de multe trasee aș urma nu o să-i cunosc cu adevărat pentru că sunt unici, sunt plamânii Europei. Favoritul meu este muntele Bucșoiu din Bucegi – “Singurul vârf veritabil din Bucegi” (Adi Mocanu). Îmi place Bucșoiu în septembrie spre octombrie, când devine auriu datorită pajiștilor alpine care îi schimbă culoarea. Îmi place să-l abordez de pe Take Ionescu prin Prepeleac sau pe Brâna Caprelor. La coborâre prefer poteca de vară spre Mălaiești. Pot spune că Bucșoiu are o personalitate aparte pe care puțini se încumetă să o vadă. Nu am întâlnit niciodată alți drumeți pe La Prepeleac.

Dintre traseele parcurse de tine până acum, care a fost cel mai dificil? Ce l-a făcut să fie așa și ce ai recomanda celor care vor să îl urmeze?

C: În condiții meteo optime, nici un traseu nu este dificil, cu precizarea că pe munte vremea se poate schimba din senin și atunci cel mai banal traseu poate să pună probleme chiar și celor mai experimentați. Cel mai dificil traseu pe care l-am urmat este unul banal Moeciu de Sus – Șaua Strunga prin Poiana Guțanu-Grohotiș (popular: Greotiș) la început de martie. La intrarea în traseu, vreme frumoasă, în Grohotiș ceață densă, lăptoasă și zăpadă instabilă. Așa că la o oră de Șaua Strunga am facut cale întoarsă.

Muntele nu pleacă de acolo, nu forțați un traseu dacă condițiile meteo nu sunt favorabile. Nu este o rușine să te întorci din drum, este mai degrabă o dovadă de maturitate și de recunoaștere a măreției munților. Muntele este și un stăpân sever care nu te cruță atunci când greșești.

Ești omul care stă la cârma asociației “Om pe munte”. Povestește-ne de unde și până unde a venit ideea cu asociația.

C: Cred că este vorba despre destin și despre alegere, despre oameni și locuri la timpul potrivit. Om pe Munte a pornit de la o idee primită în dar într-o noapte de 7 februarie 2015. Construită inițial ca o pagină de Facebook, prin intermediul căreia să public experiențe și trăiri din drumeții, care a crescut și s-a dezvoltat rapid cu ajutorul oamenilor cu care am interacționat. Pagina a apărut, așa ca o alternativă a grupurilor de Facebook, care oricum sunt destule, unde se posta mult și interacțiunea membrilor cu postarile era foarte scăzută. Pe atunci habar nu aveam ce avea să urmeze, dar îmi tot spuneam că trebuie să fac ceva, să rămână ceva în urma existenței mele.

Ideea asociației mi-a fost daruită de către Lucian Ștefan (cântautor în Trupa CALEnDAR) pe care îl ”urmăream” efectiv la toate evenimentele unde era prezent. La un moment dat i-am scris și l-am rugat să ne compună un imn pentru un alt proiect (nu are legatură cu muntele) în care eram implicat. Mi-a zis să ne întalnim la spectacolul lor din luna martie de la Râșnov și așa a fost. În pauză i-am spus despre ce îmi doresc să compună și a rămas să ne întâlnim la Diham la ziua ATE Bucovina din luna aprilie. Între timp pagina creștea, postările erau originale și nu publicam mai mult de o fotografie într-o postare cu o frecvență de trei ori pe zi.

Ajuns la Diham cu un grup de prieteni, m-am întâlnit cu Lucian, acesta a văzut cum Om pe Munte crește și a zis că o să-mi compună un imn, dar nu pentru proiectul sindical în care eram implicat fiindcă nu simte asta și, în schimb, o să compună un imn pentru Om pe Munte și mi-a recomandat să pun bazele unei asociații fiindcă ne va sprijini pentru dobândirea personalității juridice. Atunci am simțit că ceea ce urmează să facem o să fie util pentru toată lumea, pe scurt am fost fericit și recunoscator în același timp pentru ca Om pe Munte urma să aibă o cale primită în dar.

Pentru ca proiectul să se materializeze era nevoie de trei oameni care să creadă și să îmbrățișeze “nebunia” noului drum. Am ales cu grijă două persoane pe care le cunoscusem cu puțin timp înaine (citesc destul de bine omul) și le-am facut propunerea de a face parte din proiect. Practic eram trei necunoscuți care își doreau să facă lucruri care mai târziu să devină cunoscute. O să descriu puțin alegerea, sper să nu se supere colegii mei. Am ales oamenii cu personalitate diferită și care au trasături diferite față de ale mele ca să-mi acopăr lipsurile, oameni de la care să învăț.

Pe Roxana am cunoscut-o în septembrie 2014 într-o drumeție din Mălăiești spre Babele prin Brâna Caprelor. Atunci nu am interacționat deloc și ulterior am început să facem câteva drumeții împreună. Roxana este o fire tranșantă care spune “verde în față” se enervează la culme când este pusă în fața faptului împlinit. Este omul cu care îmi face placere să “mă cert” știind că nu se supără și că în urma descărcării de energie negativă avem un suflu nou.

Pe Ionuț l-am cunoscut la unul dinte spectacolele CALEnDAR de la Râșnov, pe urmă am făcut câteva drumeții împreună. Este omul care mă amuză când povestește “la toată lumea” că Om pe Munte s-a născut la cârciumă: “cum se știe cele mai bune idei apar la cârciumă”. Ionuț este omul de legatură, datorită personalității lui prin care își dorește să intre în contact cu cât mai multe persoane, prilej cu care nu ezită niciodată să povestească despre activitățile noastre.

Pe 10 iunie 2015 Judecătoria Zărnești accepta cererea noastră de dobândire a personalității juridice, iar vineri pe 12 sărbătoream la spectacolul CALEnDAR de la Râșnov unde s-a auzit pentru prima dată imnul Om pe Munte (merită să îl ascultați un pic și de mai multe ori).

Anul trecut ați reușit să reabilitați refugiul Șaua Strungă, după cum i-ați spus voi, un refugiu demn de Munții Bucegi. Pentru că nu toată lumea a ajuns încă pe acolo, umple puțin golurile dintre înainte și acum.

C: La începutul anului trecut am trecut prin Șaua Strunga de trei ori și ne-a prins ploaia de fiecare dată. Am intrat în refugiu, mirosea a mucegai și ploua la fel ca afară. Un singur colțișor era ferit de apă. La ultima tură am zis: “Avem asociația, haideți să reparăm refugiul”. Am revenit în Șaua Strunga cu un carnețel și o ruletă (singurele resurse pe care le aveam). Am măsurat, am făcut calcule, am pus pe hârtie, am cerut autorizații și am început campania de strângere de fonduri și materiale.

Starea avansată de degradare făcea din refugiu o victimă sigură a iernii ce avea să vină. Meritul pentru faptul ca acest adăpost mai există astăzi este al persoanelor care au contribuit în calitate de sponsori sau voluntari și le mulțumim pentru că au avut încredere acest proiect.

Puteți încerca un exercițiu de imaginație: un voluntar cară în spate un căprior de 35 kg pe un traseu cu o diferentă de nivel de 343m (1550m – 1893m) care, în mod normal, se face în o oră. Cele patru tone de material au fost cărate în două săptămâni și în alte trei am lucrat efectiv la renovarea refugiului.

În proiect au fost angrenați peste 60 de voluntari si 42 de persoane fizice și juridice care au contribuit financiar și material. Singura dorință a noastă este ca cei care trec pe acolo să-l lase așa cum și-ar dori să-l găsească. O poveste mai amplă puteți găsi pe site-ul asociației.

Aveți în plan să reconstruiți refugiul Florei, pe șaua muntelui Flora, cel mai sudic munte al lanțului Gârbovei. Ce anume are la bază acest proiect și, mai ales, ce resurse veți avea nevoie pentru materializarea acestuia?

C: Despre Casa de Adăpost am aflat de la Sergiu, un voluntar venit la Șaua Strunga să ne dea o mână de ajutor. La baza proiectului stă povestea lui nea’ Gicuță, o poveste care vine de la o distanță de 38 ani și în care ne-am regăsit. Proiectul este o provocare pentru noi, deoarece din casa de adăpost tot ce mai există este o parte din fundația acoperită cu iarbă și un căprior putrezit. Practic, trebuie să o luăm de la zero cu ruleta, carnețelul și multă determinare. Nu o să vorbesc despre resursele necesare fiindcă nu mi-ar fi de ajuns un articol. Acum facem lucrurile treptat și anume ne concentram pe fundație și structură, în primă fază. Am început o campanie de strângere de fonduri și materiale, iar oamenii au început să răspundă și să se implice în proiect. Le mulțumim pentru încrederea acordată.

O să vorbesc puțin despre destinația construcției. Refugiul o să fie folosit în mod gratuit de către toți turiștii care poposesc în zonă. Pe desupra o să-l utilăm astfel încât să poată fi utilizat tot în mod gratuit de către alte entități (școli, asociații etc.) în scopuri educaționale, culturale și sportive. O să remarcăm traseul din Posada la Casa de Adăpost Florei până în vârful Doamnele Tituleni și o să depunem actele pentru omologarea acestuia. Estimăm că în luna mai să începem și până la venirea iernii casa să fie dată spre folosire.

Ce proiecte cu “Om pe munte” ai în plan să mai realizezi?

C: Cu certitudine nu o să ne oprim aici. Mai avem câteva idei de pus în practică pe care deocamdată nu le putem dezvălui. Mai întâi, trebuie să avem certitudinea că pot fi realizabile. Scriem la autorități, cerem autorizații și așteptăm.

Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

C: Dragilor, păstrați munții curați, pentru că sunt izvor de viață și sănatate. Una dintre activitățile noastre este aceea de salubrizare a traseelor montane. Avem întotdeauna un sac la noi în care strângem tot ce gasim pe potecă. Nu e o rușine să strângem după alții, e o rușine să lăsăm mizeria acolo. Aveți respect față de ceea ce ne oferă natura, bucurați-vă de beneficii și lăsați în urmă doar urmele pașilor.

© text: Andreea Popescu, Constanin Țăposu

© foto: Constanin Țăposu

© foto cover: Andreea Popescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s