Fotografi, Fotografi de natură/peisaj, Fotografi români
Comentariu 1

Horia Bogdan: „Mi se întâmplă des să merg cu o idee și să mă întorc cu total altceva acasă.”

Fotografie natură - Horia Bogdan

Fotograf - Horia BogdanHoria Bogdan e un tip amuzant, care de când i-am propus un interviu mi-a spus că vrea niștre întrebări mai altfel. Zis și făcut. Noi am întrebat, el a răspuns, în stilu-i caracteristic. Însă, dincolo de partea sa mai hazlie, Horia surprindere momente ale naturii într-un stil aparte, îmbietor, pe care, mai apoi, le împărtășească cu noi toți, cei însetați de frumos.

Ne-ai spus de la început că ai vrea un interviu mai altfel și am încercat să mă conformez. Dar, înainte de a pleca la drum, cine e fotograful, dar în același timp omul pe care îl găsim la zoo (nu ca exponat), Horia Bogdan și de unde până unde a apărut atracția pentru fotografia de natură?

H: Spoiler alert: urmează un clișeu. Am copilărit la casă. Stăteam vara în curte, cățărat pe te-miri-unde și seara urmăream cum, din când în când, o siluetă de jder se plimba pe cumpăna caselor din jur, în timp ce îmi zburau lilieci la câtiva centimetri deasupra capului. Cum să nu-ți placă animalele atunci? Am ajuns apoi (semi-întâmplător) la facultatea de Biologie-Chimie, și m-am specializat pe amfibieni și reptile. Mi-au plăcut că nu prea le băga lumea în seamă. Pozatul a început și el de pe-atunci, când mergeam pe teren și ne trebuiau imagini cu speciile documentate. Gata cu flash-back-urile. Ajunge.

Vii cu o oarecare experiență a urcatului pe munte și deși din fotografiile tale pare totul atât de minunat și liniștit, cu siguranță ai dat și peste condiții mai puțin favorabile. Cum te îmbărbătezi de fiecare dată să stai acolo, chiar dacă ar fi gânduri din seria “poate era mai bine dacă”?

H: Nu pot spune că am o experiență foarte vastă a mersului pe munte, dar îmi place mult să hoinăresc… când nu mă grăbește nimeni. Toți am prins condiții de tot felul pe munte. Mie îmi plac și cele nasoale, fiindcă rezultă adesea în imagini dramatice (să curgă like-urile, hahaha!!!). Partea cu îmbărbătatul iar, stă în compania de acolo: prietenii cu care ești, glumele care se spun, sticla care se golește și muzica ce se ascultă. În natură, și mai cu seamă în pustietate, lucrurile astea se îmbină tare bine unul cu altul.

Care ar fi acele pânze albe pentru care te-ai dus pentru o fotografie și ce te-a făcut ca acea fotografie să merite asta?

H: Nu-mi place, sub nicio formă, să mă duc în locuri în care merge toată lumea. Rareori plec cu o idee bine definită din casă atunci când merg la pozat și extrem de rar găsesc acel lucru din acea idee. Prefer, decât să merg des undeva aproape, să fac pauze mai mari între ture, să strâng eventual banii și să merg undeva mai special – într-o locație care are și un peisaj special, și niște animale mai inedite și, dacă se poate să fie și, renumită pentru condiții de vreme atipice, cu atât mai bine, nu?

Aș vrea să vorbim puțin despre jonglarea aceasta pe care o faci cu fotografia, de la detalii intime ale naturii, la peisaje care ne fac să ne trimitem gândurile de tot acolo și la animalele viu colorate sau surprinse în umbră. Cum ai reușit să aduci un plus de valoare cadrelor pe care le faci?

H: Hai s-o zic pe aia sinceră: nu mă pot hotărî. Bine, e clar că nu sunt fotograf wildlife. Dar de aia îmi place fotografia macro extrem de mult. Și îmi place și cea de peisaj. De fapt, îmi place natura cam cu toate elementele ei… mai puțin cu oameni. Ăia nu-mi plac. Și de aia nu-i pozez. Dar restul elementelor sunt faine și dacă-ți place ceva, te joci cu asta. Chiar de aia, mi se întâmplă des să merg cu o idee și să mă întorc cu total altceva acasă, fiind foarte fericit peste ce-am nimerit. Soluția este să te bucuri de orice situație.

Cum e cu broaștele? Căci în logo-ul tău e o broască, iar când ne uităm mai bine printre fotografiile tale nu avem cum să nu ne oprim în față unor astfel de specii viu colorate cu ochii bulbucați.

H: Așa-i că-s simpatice? Cum sa nu fie interesante sau drăguțe, când le vezi așa micuțe dar cu tone de culori pe ele, cu sute de adaptări unice și tipice, trăind în medii atât de diferite. Și apoi te gândești că poate, fără “curajul” lor de a cuceri mediul terestru acum câteva sute de milioane de ani, lumea… noi… n-am mai fi arătat așa. Normal că le admir, și studiindu-le și ani de zile, mi-am dat seama și de rolul lor super-important în mediu. Plus (și ăsta-i unul mare), cine de la noi mai are broască în logo? Trebuie puțintică originalitate.

Te intitulezi, cel puțin pe Blog-ul site-ului tău, ca fotograful cu geacă galbenă și nu am putut să nu observăm acea geacă pe tine prin diversele locuri din care mai ai fotografii. Pentru că-ți știm deja geaca favorită, am vrea să știm și care ar fi una dintre fotografiile tale favorite, una a ta, de suflet pe care o iei peste tot cu tine în minte. Așadar, ce le face, atât pe geaca ta, cât și pe fotografia favorită, atât de speciale?

H: De mic copil îmi plăceau păpădiile, tramvalie și blondele. Oare ce au ele toate în comun? Hint: nu e Chuck Norris (fiindcă, altfel, el e numitorul comun pentru orice). Asta e, m-ați prins: îmi place galbenul. Un lucru pe care nu multă lume îl știe despre mine, este că am discromatopsie (nu disting anumite nuanțe)… dar galbenul îl văd bine! Cu geaca aia a fost “love at first sight” și are marele merit de a da și bine în poze (trăiască narcisismul!). Nu e, categoric, cea mai bună geacă de pe lume, dar mie-mi este dragă.

O fotografie preferată n-am. Dar pentru fun-ul discuției o s-o bag aici pe aceasta cu o viperă cu pleoape din Costa Rica dintr-un motiv pe care nu-l va ghici nimeni. Nu e nici măcar cea mai bună imagine macro de-a mea, dar îmi place mie tare mult contrastul, poziția animalului și specia în sine, că am zis că merită poate puțină atenție în plus.

Ai fost plecat în Norvegia și ai făcut parte din proiectul Enjoy the Arctic. Ai văzut Aurora Boreală, poate, din când în când, ai mai dârdâit pentru a face un cadru. Ce a înseamnat această experiență pentru tine și ce cunoștințe ți-a mai adăugat deja la bagajul pe care-l porți?

H: În Norvegia merg des. Auroră am văzut de zeci de ori, și de fiecare dată e diferit și superb. Am noroc. Nu dați cu pietre! Anul trecut chiar am și stat mult. Am fost și în gerul din februarie, am și stat 3 luni continuu și am prins perioada de lumină continuă – așa-numitul “midnight-sun” și am mai mers încă o dată toamna. Perioada alături de Enjoy the Arctic a fost magică. Da, am stat departe de casă și de cei dragi, dar are și un efect pozitiv major… cel puțin pentru mine. Am avut destul timp încât să nu fușeresc lucrurile și am descoperit mult mai mult despre toate din jur și despre mine, decât cu orice altă ocazie. Din fiecare excurise înveți câte ceva și un norvegian, căpitan de vaporaș, mi-a spus odată că omul cu cât vede mai multe culturi și civilizații și cu cât cunoște mai mulți “ciudați” și ciudățenii pe lumea asta, devine el mai calm și înțelegător. Nenea ăla avea mare dreptate… și eu duc lipsă de calm și înțelegere câteodată, dar măcar știu că trebuie să lucrez la asta și acum știu și cum.

Se vede că fotografia de natură ți se potrivește ca o mănușă, iar când cuiva ceva i se potrivește, știe cam ce să le spună și celor care descoperă abia acest lucru, care iubesc natura, dar și fotografia, dar încă sunt în căutarea reperelor. Așadar, spune-ne ce calități trebuie să aibă cineva care o ia pe drumul acesta, de fotografie de natură?

H: Reperele apar ele. Nu ți le trântește nimeni în față, decât cei care-ți dau educația celor 7 ani de acasă. Dacă de acolo ai pornit bine, restul poate să curgă de la sine. Dacă iubesc deja natura, oamenii au calitate. Trebuie doar ca acea dragoste față de natură să nu fie doar în sens declarativ, ci să fie dispuși să o și arate, din când în când. Iar ca și fotograf de natură, poți să-ți demonstrezi iubirea față de natură în muuulte feluri, imaginile fiind cel mai simplu mod. Calități? Să fie dispuși să învețe non-stop și să nu se ia tot timpul în serios.

Și, pe unde te vom găsi pe tine de acum încolo? Pe ce munți? Pe ce coclauri?

H: Cât mai departe. Mă mai plimb și prin Apuseni, dar mintea mă duce întotdeauna în alte locuri. Nu mă mulțumesc numai cu România… nicidecum. Nu zic că nu avem locuri frumoase, dar eu vreau să cunosc și altceva… și pentru asta trebuie mers departe.

Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

H: E o vorbă: Ce-i mic, ascuțit și rotund în același timp? Pioneză. Bag-o-n 😀 și dă-i viteză! Viteză la orice, la urcat pe munte, la drumeții, la citit o carte, la vizitat locuri, la călătorit, la făcut sesizări cu Inspectorul Pădurii, la o mie și o mie de lucruri. Numai nu stați!


Pentru mai multe fotografii ale lui Horia, fotografii care spun povești, accesați site-ul personal al acestuia, dedicat fotografiei.

© text: Andreea Popescu, Horia Bogdan

© foto: Horia Bogdan

1 comentariu

  1. Pingback: Interviu: Dan Dragoș (iubitor de natură și fotograf) – Drumeți și drumeții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: