Daniel Opaiț: „În fotografia wildlife binele animalului sălbatic este mai presus de orice.”

Fotograf de viață sălbatică - Daniel OpaițDaniel Opaiț surprinde viața sălbatică din munții României, în special din Carpații Meridionali, aducându-ne mai aproape specii de animale în habitatele lor proprii. Iubește munții Făgăraș, iar de-a lungul timpului i-a colindat de sute ori în lung și în lat, dar de fiecare dată reîntâlnirea cu ei este altfel. A avut parte și de o întâlnire de gradul zero cu un urs brun, care îi aduce mereu aminte de sălbăticie, de un amestec de teamă și curaj, de adrenalină, de stăpânirea de sine de care am dat dovadă, de resursele nebănuite pe care le avem în noi, dar și de mirosul florilor de mai, scăldate în roua dimineții.

Poți să ne spui câteva lucruri despre tine, explicând, totodată, și background-ul pe care îl ai și cum ai ajuns să faci fotografie de viață sălbatică?

D: M-am născut la adăpostul munților, am avut un bunic care avea o bibliotecă de faună și floră bine pusă la punct, am citit mult, am ieșit foarte des în natură, atât pe jos, cât și cu bicicleta. Din balcon urmăream spectacolul dat de culmile Postăvarului, Baiului, Pietrii Mari și, mai ales, al Bucegilor. Ulterior, am absolvit Facultatea de Geografie din București, practic nu am avut scapare. Fotografia, la modul serios, a avut două repere: primul, achiziția unui DSLR sub impulsul unei întâlniri surprinzătoare cu niște căprioare și, cel de-al doilea, achiziționarea unui obiectiv supertele care a adus calitatea dorită imaginilor.

Știm că în Munții Făgăraș te simți ca acasă, aceștia având o însemnătate aparte pentru tine. Ce înseamnă aceștia pentru tine și cum ai descrie viața sălbatică de acolo?

D: Făgărașul reprezintă un univers fascinant de floră, faună, geologie și geomorfologie. Sunt munți sălbatici, masivi, adeseori de netrecut și care îți pun la încercare voința. Sunt zile în care par pustii, fără viață, dar în alte ocazii îți oferă un regal al speciilor. Am fost de sute de ori în ei, nicio întâlnire nu seamănă cu alta, e imposibil să te plictisești, dar și imposibil să îi cunoști. Sunt atâtea păduri, râuri, culmi și văi care merită explorate, însă știu că nu e timp pentru toate.

Muntele în sine se schimbă de atâtea ori de-a lungul unui an, dar ce e remarcabil este că există o ciclicitate a vieții care îți poate oferi întâlniri memorabile. Capra neagră, marmota și ursul brun sunt speciile cu o densitate mai mare, însă trebuie spus că, în afara primelor două este dificil să observi animale sălbatice.

Printre fotografiile tale am putut vedea și o fotografie cu un urs brun în picioare, am putea să îi spunem o întâlnire de gradul zero. Cum ai ajuns în acel moment să surprinzi acel animal sălbatic care, de cele mai multe ori, stârnește frică?

D: Eram într-un loc în care urmăresc căprioare și îmi doream să fotografiez un pui. Era final de mai, iarba era foarte înaltă, avea cam 1 metru, totul era scăldat în rouă abundentă, înainte de răsărit. Nu era nicio șansă să vad un pui în acele condiții, dar am observat două ciute, relativ aproape, dar care păreau să nu mă bage în seamă. Am pornit încet către ele, întrucât trecuseră peste o culme și, cu colțul ochiului, am văzut o matahală neagră ce se hrănea la mică distanță. M-am oprit, și am continuat să urmăresc ursul preț de vreo 2 minute fotografiind pe măsură ce se apropia de mine. Știam că, la un moment dat, se va ridica în picioare și voiam să am o astfel de fotografie și abia apoi să părăsesc zona. Imediat după ce s-a ridicat în picioare, din două salturi, a venit extrem de aproape. A fost ceva fulgerător, ireal de rapid și a trebuit să îmi păstrez sângele rece pentru a-l opri din atac. A rămas preț de câteva secunde într-o postură amenințătoare, în timp ce eu mă retrăgeam și apoi a dispărut. Nu voi uita niciodată acea întâlnire.

Ai multe cadre spectaculoase prin care se reliefează frumusețea vieții sălbatice, dar, totodată, și răbdarea pe care ai avut-o când le-ai realizat. Dacă ar fi să alegi un cadru, să îi spunem favorit, care ar fi acela, și de ce?

D: Cea cu ursul pe care am evocat-o anterior. Îmi aduce aminte de sălbăticie, de un amestec de teamă și curaj, de adrenalină, de stăpânirea de sine de care am dat dovadă, de resursele nebănuite pe care le avem în noi, dar și de mirosul florilor de mai, scăldate în roua dimineții. M-a marcat pentru totdeauna.

Cu siguranță ai câteva specii de animale pe care ai dori să le suprinzi în cadrele tale. Care ar fi acestea pentru tine și de ce?

D: Nu alerg după un număr oarecare. Vreau să documentez bine câteva specii, printre acestea căpriorul, capra neagră, marmota, ursul brun și pescărușul albastru. Și vreau să surprind, în sălbăticie, râsul și lupul, ultimul fiind cel mai greu de urmărit și fotografiat dintre toate. Dar voi fotografia cu plăcere orice altă specie, nu vreau să fiu înțeles greșit.

Din fotografii totul pare atât de liniștit și frumos, deși sunt și fotografii care pot induce și puțină teamă. Totuși, pentru că orice tip de fotografie care necesită mai mult timp petrecut în natură, în condiții clar diferite față de confortul de acasă, care sunt dificultățile pe care le întâlnești ca fotograf de viață sălbatică?

D: Întotdeauna trebuie să te trezești foarte devreme și să fii în teren înainte de răsărit, când de multe ori e întuneric – dimineața e cel mai bun moment pentru fotografie. Trebuie să ai curaj, pentru că mersul în habitate sălbatice, în lumină slaba, în locuri în care nu mai ești în vârful lanțului trofic, nu e pentru oricine. O bună condiție fizică este esențială, pentru că sunt locuri în care nu poți ajunge decât dacă mergi foarte mult pe jos, iar echipamentul fotografic de calitate este greu și incomod… Rezistența împotriva condițiilor meteorologice dificile este foarte importantă, căci ajungi să mergi prin ploaie, viscol, temperaturi foarte scăzute. Partea bună e că organismul se adaptează și nu îți mai pasă dacă ești ud la picioare, dacă ai spatele gol, dacă stai culcat direct în zăpadă pândind sau de alte situații prin care mamele își sperie copiii.

De asemenea, ai nevoie de haine și încălțăminte de calitate, pentru a avea un minim confort în condițiile atroce, dar și de un echipament fotografic care să nu cedeze în astfel de situații, pentru că nu poți merge cu el în rucsac, ci trebuie să îl ai mereu la îndemână. Trebuie să te documentezi în legătură cu speciile pe care dorești să le fotografiezi și asta necesită resurse de timp considerabile. Peste toate aceste lucruri, ai nevoie și de o doză foarte mare de răbdare, altfel nu vei fotografia decât la modul întâmplător.

Dar cel mai greu lucru este atunci când îți faci toate temele și te întorci acasă fără niciun cadru, deși ai fost la locul și în momentul potrivite. Îți trebuie o voință puternică. Norocul are o pondere relativ mică în toată ecuația asta, dar de multe ori lipsa acestuia e blamată pentru nereușită, însă nu putem fi mai departe de adevăr ca în acest caz. E o situație specific celor care sunt la început de drum.

Ce sfaturi le-ai da celor pasionați de ceea ce înseamnă viață sălbatică și ar dori să ducă mai departe această pasiune, ori ca ceva adiacent unui job, ori un job în sine, făcând din asta un stil de viață?

D: Să respecte natura și să nu încerce scurtături prin folosirea de momeală sau alt gen de atractanți. Animalul sălbatic trebuie să rămână sălbatic. Orice altă activitate ce implică stresarea lui cu sunet sau obișnuirea acestuia cu omul ca în cazul folosirii momelii, are efecte nedorite. Animalele consumă energie în momentul în care apăra teritoriul de un intrus închipuit și lucrul acesta le poate fi fatal în anumite circumstanțe. Momeala le face să asocieze omul cu hrana, ceea ce e profund greșit. În fotografia wildlife binele animalului sălbatic este mai presus de orice. În plus, imaginile realizate în condițiile menționate nu au nicio valoare și păcălesc privitorul.

Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

Bucurați-vă de fiecare ieșire în natură și lăsați-o cel puțin în aceeași stare în care ați găsit-o. Și zâmbiți cât mai mult.

© text: Andreea Popescu, Daniel Opaiț

© foto: Daniel Opaiț

Reclame

Un gând despre „Daniel Opaiț: „În fotografia wildlife binele animalului sălbatic este mai presus de orice.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s