Fotografi, Fotografi de natură/peisaj, Fotografi români
Scrie un comentariu

Lucian Sătmărean: „O altă lecție importantă e să știm când să ne întoarcem, muntele rămâne tot acolo.”

Fotografie natura - Lucian Satmarean

Fotograf natura - Lucian Satmarean

Lucian Sătmărean e omul cu care vei povesti cu drag despre munte, provocările cu care acesta vine, dar și splendoarea cu care se descoperă celor care îl respectă și îi urmează chemarea. Pe lângă asta, face și fotografie de natură, și îi iese tare bine, căci fotografiile sale transmit bucurie, acea bucurie de a ajunge într-un loc, pe munte, în natură. Potecărește mult și încearcă să surprindă prin fotografie stările muntelui, creând astfel un echilibru între aceste două activități din care a făcut un stil de viață.

Poți să ne spui câteva lucruri despre tine, explicând, totodată, și background-ul pe care îl ai și cum ai prins dragoste de munte, drumeții și fotografie?

L: De multe ori mă surprind gândindu-mă la perioada în care am început să merg pe munte și la motivele pentru care fac asta. Am descoperit că dragostea de munte și natura o aveam demult ascunsă în suflet, doar aștepta momentul potrivit să mă cucerească.

Am copilărit în Turda, vedeam Cheile Turzii în fiecare zi, o priveliște atrăgătoare, care mă chema, visam la expediții acolo, să explorez crestele și peșterile din zonă. Ieșeam “la iarbă verde” cu familia, și nu aveam stare, să stau să mă relaxez, visam să urc stâncile pe care le admiram de jos. Însă, mersul cu adevărat pe munte l-am descoperit târziu, în 2013, când deja descoperisem fotografia, aveam un aparat foto bun și visam să surprind în cadre frumusețile muntelui. Prima mea tură a fost în Ceahlău, iarna, mi s-a parut o experiență grea, aveam un rucsac (împrumutat) teribil de greu, nu aveam echipament potrivit. Dar și satisfacțiile au fost pe măsură, mi-a placut enorm, am uitat foarte repede de greutăți și am continuat. Mi-am luat echipament, iar din acel an îmi petrec aproape toate weekend-urile pe munte, îmi plănuiesc concediile cu muntele în gând, iar în timpul săptămânii visez la următoarele ieșiri.

Cât despre fotografie, pot să spun după 4 ani de experiență că e dificil să combini cu succes o tură de drumeție cu una dedicată foto. Primele încercări au fost eșecuri, aveam așteptări prea mari, să scot cadre bune, dar să și parcurg trasee lungi, să ajung pe vârfuri cărând în spate trepied, obiective, aparat foto. Azi, pot să zic că reușesc să mențin un oarecare echilibru între aceste două lumi, nu pot să renunț la niciuna dintre ele, mă bucur, atât de o tură de drumeție, cât și de una foto, știu când e momentul și alături de cine să plec pentru una sau alta, pentru ca experiența să fie cât mai plăcută.

Goethe spunea că “muntele e înțelepciune, adevăr și frumusețe”. Ce însemnătate are muntele pentru tine?

L: În acest moment muntele are un rol foarte important în viața mea. Simplul gând să nu mai pot urca pe munte îmi dă fiori, sper să pot să îmi port pașii spre înălțimi încă mulți ani de acum înainte. Muntele mi-a oferit multe, am descoperit, pe rând, atmosfera cabanelor, nopțile la foc de tabără și acorduri de chitară, dormitul în cort (inclusiv iarna), sudoarea urcușului și răsplata de pe vârf, pentru ochi și suflet. Am învățat multe din “școala muntelui” de la alți “confrați întru pasiune”, montaniarzi, unii dintre ei mentori, legende vii ale muntelui cu care am avut norocul să îmi intersectez potecile. Mi-am făcut multi prieteni dragi care îmi împărtășesc pasiunea, alături de care am amintiri frumoase, iar, nu în ultimul rând, muntele mi-a dăruit și iubita.

Ai fotografiat, atât locuri din Carpații Orientali (de exemplu, Ceahlăul), cât și locuri din Carpații Meridionali (de exemplu, Retezatul, Făgărașii). Cum se prezintă acești munți în viziunea ta fotografică?

L: Fiecare munte e frumos în felul său, fiecare are potențial fotografic. De multe ori un cadru valoros iese “din nimic”, într-un loc considerat “banal”, asta e una dintre capcanele clasice în care cad fotografii. E valabil și invers, fotografiatul la nesfârșit într-un loc considerat frumos și fotogenic poate conduce la cadre repetitive sau asemănatoare cu ale altor fotografi. Fiecare trebuie să-și caute stilul propriu, să “vadă” în felul său unic peisajul și natura, atunci încep să apară cadrele bune. Suntem tentați să asociem diverse locuri cu anumite cadre “clasice” realizate acolo, însă e necesar să aplicăm acea “amprentă personală” cadrului pentru a crea ceva unic.

Grecia, USA, Islanda, Norvegia, Elveția ș.a. sunt locuri pe care le-ai vizitat și fotografiat. Care și-a pus cel mai mult amprenta asupra ta din punct de vedere fotografic?

L: Dintre cele enumerate, doar în Islanda și în Norvegia am mers cu scopul declarat de a face fotografie. “La muncă”, cum ar zice un cunoscut fotograf (notă: râde). Toate sunt locuri cu mult potențial, însă Islanda are ceva aparte, a fost o experiență unică, cu siguranță și-a pus amprenta asupra mea ca fotograf, a fost un pas înainte, deși un pas greu. Peisajul e greu de descris, la tot pasul se observă lupta continuă a elementelor naturii: tumultul nestăvilit al oceanului, măcinarea ghețarilor, răsuflarea fierbinte a vulcanilor, cascade enorme la tot pasul, toate au creat un cadru natural aproape “nepământean”, un adevărat rai fotografic.

Clima este o adevarată provocare pentru călător, vremea e extrem de schimbătoare, poți prinde toate anotimpurile într-o singură zi. Din 14 zile petrecute aici, în 9 ne-a plouat zdravăn. Totuși, dincolo de greutăți și de dezamăgirea de a nu vedea unele locuri pe care mi le doream, aici pot să zic că am învățat să văd dincolo de frumosul evident, să caut mai mult decât cadrul “clasic”, să văd frumosul în detalii, în ceea ce oferă natura în acel moment. Asta cu siguranță a fost un câștig pe care l-am apreciat doar cu timpul.

Colinzi munți din țară și, în același timp, fotografiezi splendoarea lor. Care dintre aceștia te fac să revii cu drag la ei, atât pentru starea pe care ți-o dau, cât și pentru potențialul fotografic?

L: Cu siguranță muntele meu de suflet e Făgărașul. E o cetate imensă ce ascunde multe frumuseți sălbatice, nu cred că ajunge o viață de om pentru a-l descoperi în totalitate. Lacuri glaciare, căldări imense, văi sălbatice, cascade spectaculoase, refugii ascunse, creste și vârfuri impunătoare, cabane primitoare, “Făgă” le are pe toate. Mă întorc oricând cu plăcere aici, mă leagă multe amintiri frumoase de ei. Și când sunt pe alți munți depărtați, privirea mea îi caută cu nesaț și sufletul se bucură atunci când deslușește în depărtare inconfundabila creastă zimțată, urmând totdeauna părerea de rău că nu pot să mă teleportez pe unul dintre vârfurile dragi.

Alte locuri în care mă duc oricând cu plăcere sunt munții Cernei-Mehedinți, Cozia, Retezatul, Ceahlăul, Piatra Craiului, Buila-Vânturarița, Trascăul… Mă opresc că deja îi enumăr pe toți. Fiecare are ceva specific, unii sunt mai potriviți pentru fotografie, alții pentru drumeție.

Împărtășește cu noi una dintre fotografiile tale preferate și spune-ne și care e povestea din spatele ei, ce o face atât de specială?

L: În primul rând, vreau să precizez că nu mă consider un fotograf de natură bun. Încerc să evoluez, simt că am mult de lucru în privința asta, sper ca în viitorul apropiat să îmi creez un site în care să îmi sintetizez cele mai reușite cadre într-un portofoliu. Am câteva cadre care mă fac să zâmbesc, dintre ele îmi vine în minte unul făcut într-o frumoasă dimineață de vară în Portița Călțunului, un răsărit deasupra împărăției de piatră a Făgărașului. Nu știu dacă e un cadru valoros, însă pentru mine reprezintă esența a ceea ce fac, pentru astfel de priveliști am început să urc pe munte și să car sculele foto în spate.

Fotografie natura - Lucian Satmarean

Urci pe munte, campezi pe munte, te răsfeți cu priveliștile pe care ți le oferă muntele, dar ești și atent la provocările cu care acesta vine. Cum trebuie tratat fiecare anotimp în parte atunci când plecăm pe munte?

L: Într-adevăr, mersul pe munte presupune multă atenție, cunoașterea și respectarea unor reguli scrise sau nu, încălcarea unora din ele putând costa mult. Partea buna e că, acum avem acces la foarte multă informație, e important să ne documentam bine înainte să plecăm pe munte, să ne stabilim traseul pe care-l vom urma, să ne informam despre starea lui la momentul în care plecăm și, nu în ultimul rând, să ne echipăm corespunzător. Cele mai mari provocări sunt, evident, iarna, când muntele devine mult mai greu de abordat, sunt locuri expuse riscului de avalanșă, drumeții pot fi surprinși de viscol, apare ușor riscul de hipotermie, deshidratare, se înaintează mult mai greu, timpii de parcurgere de vară nu mai au relevanță, se pot dubla sau tripla cu ușurință.

Altă capcană e confundarea condițiilor meteo de la oraș cu cele de pe munte. Chiar dacă jos e o zi călduroasă de mai, în care poți merge la plajă, la peste 2000 m altitudine e foarte probabil să dai de zăpadă, locuri unde e nevoie de colțari și piolet (și experiență de folosire!) pentru a parcurge traseul în siguranță. Multe evenimente neplăcute au avut loc din astfel de cauze. O altă lecție importantă e să știm când să ne întoarcem, muntele rămâne tot acolo, prioritatea principală trebuie să fie siguranța grupului, nu atingerea unui vârf sau parcurgerea unui traseu cu orice preț.

Cum ziceam, e foarte ușor să ne documentăm, să învățăm din experiența altora, nu din propriile greșeli. Dau ca exemplu o lectură foarte bună pentru începătorii mersului pe munte, excelentul capitol “Școala muntelui” din blogul domnului Dinu Mititeanu, un adevărat veteran al muntelui.

Ce locuri ai în plan să le surprinzi în cadre, dar și înspre care să potecărești?

L: Chiar în timp ce scriu aceste rânduri îmi fac rucsacul pentru Nepal, vom parcurge o parte din circuitul Annapurnei, unul din cele mai frumoase trasee de drumeție din lume. Am ceva emoții, sper să ne simțim bine, vom urca până la 5400 m altitudine și nu știu cum ne vom adapta. Vreau să revizitez Norvegia și Islanda, să fotografiez Aurora (am văzut-o în Norvegia, dar mult prea puțin și într-un loc nepotrivit pentru fotografiat). Îmi doresc să descopăr Alpii mai îndeaproape, însă probabil cel mai mult îmi doresc să ajung în Patagonia. Am multe locuri pe listă, important e să găsim resursele necesare și să fim sănătoși. Iar acasă, în Carpați sunt locuri superbe unde vreau să ajung, nu am fost în Țarcu, Iezer-Păpușa, Șureanu, Cindrel, Godeanu, Leaota, Grohotișului, Vrancei, Piatra Mare, asta ca să enumar doar câteva dintre masivele în care nu am ajuns deloc.

Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

Bucurați-vă de natură, de munte – daă sunteți la început luați-o treptat, documentați-vă, faceți trasee pe măsura experienței voastre, în siguranță, gustați muntele “cu lingurița”. Să ne vedem cu bine pe poteci!

© text: Andreea Popescu, Lucian Sătmărean

© foto: Lucian Sătmărean

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s