Fotografi, Fotografi de natură/peisaj, Fotografi români
Comentariu 1

Zsolt Kiss: „Fotografia de natură, pentru mine, a fost ca o regăsire în mine însumi.”

"The other galaxy" (Parang mt. / Romania / 2017)

Fotograf de natură Zsolt KissZsolt Kiss, deși tehnician dentar ca meserie, un artist când vine vorba de fotografia de natură. Fotografiile sale, prin prisma din care sunt realizate, spun povești și te fac să fii curios să mai vezi și altele, să aștepți momentul când pe site-ul pe care îl deține vor mai apărea și altele, și altele care să te ducă în acea lume a frumosului, a descoperirii naturii. Se reîntoarce mereu cu drag la Crovurile din munții Mehedinți și îi plac mult momentele când natura se dezlănțuie, adică e ceață, viscol, vânt, ninsoare.

Poți să ne spui câteva lucruri despre tine, explicând, totodată, și background-ul pe care îl ai și cum ai ajuns să faci fotografie de natură?

Z: De profesie tehnician dentar,  cu o vârstă spre o nouă schimbare de prefix, dar cu o conștiință tânără, pus întotdeauna pe glume și copilăros, mare iubitor de muzică, natură și animale sunt eu, Zsolt Kiss, unul din aproape 8 miliarde de oameni de pe planetă, care posedă și el un aparat foto și un telefon cu cameră. Contactul cu fotografia a început de la vârsta fragedă de 6 ani, deci acum aproape de 34 de ani, tatăl meu fiind fotograf de evenimente cu un aparat periculos, și anume, un Smena 8. Am prins mult din era filmului, bucătăria noastră, de multe ori, transformându-se în cameră obscură unde se developau filmele, iar, apoi, totul se punea pe hârtie cu ajutorul aparatului de mărit. Țin minte cât de uimit eram atunci când hartia introdusă în tăvița cu lichidul de developare prindea viață, apăreau oamenii și alte chestii pozate de tata. Era fotografie, ce mai!

Revenind în zilele noastre, acum 10 ani am am făcut și fotografie de nuntă timp de un an jumate, unde am reușit să mă scârbesc de oameni, omenire, evenimente și „muzica” de acolo. De multe ori mă trezeam la evenimente cu cel puțin 10 telefoane în fața camerei încercând să fac același cadru ca și nuntașii în momentele cheie al evenimentului (notă, râde), așa că, mi-am dat seama rapid că nu mai e nevoie de mine. De mic copil am fost crescut aprope și cu respect pentru natură. Neexistând mall-uri, oamenii ieșeau des la plimbare în pădure sau mergeau mai des la munte. Așa că, și familia mea ieșea din casă, doar că pe atunci nu fotografiam. De prin 2011, am început să umbu mai intens și mai des în drumeții cu prietenii. Am participat la multe ture, mai grele, sau mai ușoare, cu cortul, ceea ce fac și în ziua de azi. Fotografia de natură pentru mine a fost ca o regăsire în mine însumi, regăsirea liniștii interioare și exterioare, a fericirii și a încărcării cu energie. Urmăresc doar ce e natural, fără elemente umane (gard, stâlp, cablu, oameni, turnuri de biserică etc.), așa cum se poate vedea și în fotografiile din portofoliul meu.

Am observat prin portofoliul tău multe fotografii în care detaliile din natură erau evidențiate, de fapt toată poveste se învârtea în jurul lor. Ce anume te inspiră să realizezi acele cadre?

Z: Natura ne oferă de toate, peste tot. Majoritatea cadrelor largi (nu toate), unde se vede tot (deși imaginea e bine compusă) mi se par imagini, așa, mai stilul acela american, adica frumoasă foc pe dinafară, dar goală pe dinăuntru, presărată cu prea multă tehnică. Mai rar, așa, încerc să realizez și eu cadre mai largi, dar ca să fie una de portofoliu trebuie să fie ceva în acel cadru.. „acel ceva” cum zice un prieten. Probabil, mai mult ca sigur, sunt și influentat într-o oarecare măsura și de fotografii mei preferați pe care-i urmăresc. Detaliile din natură mi se par cele mai frumoase lucruri, iar dacă cineva reușește prin fotografie să transmită un mesaj cu acea mică parte din natură, atunci înseamnă că și-a pus inspirația și originalitatea la lucru. Mai mult ca sigur, de aceea, cadrele mai largi (de care am realizat și eu multe cu ani în urmă) nu mă mai prea inspiră și mi se par banale, chiar dacă o au compoziție și lumină bune și au fost respectate toate acele reguli de aur în fotografie.

Ce anume mă inspiră? Hmmm… cred că banalitatea și simplitatea subiectului. Am observat de mai multe ori că chestiile simple, sau pentru unii banale, mă uimesc și mă fac sa mă opresc din drum. Mă opresc, îmi dau jos rucsacul, scot aparatul foto și încerc să realizez ceva interesant. Bineînțeles, de multe ori inspirația, ideea și atitudinea lipsesc, dar măcar încerc. Rar reușesc să fac un cadru pe placul meu.

Pentru că nici cadrele cu munți nu lipsesc din portofoliul tău (Hășmaș, Bucegi, Retezat), care este relația ta cu muntele și care sunt momentele pe care le aștepți pentru a le surprinde de acolo de pe vârf?

Relația cu muntele, dacă o putem numi așa… simt un respect imens pentru munte. În mintea mea rulează întotdeauna faptul că muntele e frumos, dar și periculos, și deși ești în libertate și te simți bine, totuși trebuie să fii întotdeauna atent la semnalele acestuia, să le respecți și să fii precaut. Cele mai frumoase momente pentru mine în natură sau pe munte sunt atunci când natura se dezlănțuie, adică e ceață, viscol, vânt, ninsoare. Privesc întotdeauna fericit și un apus, și un răsărit turbat, dar parcă tot nu mă inspiră așa de mult ca vremea rea. În locul milioanelor de culori de la un răsărit sau apus, prefer culorile pastelate de care am avut norocul, de multe ori, în Norvegia sau Islanda, sau prefer o ceață deasă, cu chiciură în mijlocul pădurii.

Care ar fi fotografia ta preferată și ce poveste spune ea?

Z: Chiar o fotografie preferată nu am, dar la un cadru realizat în Islanda încă zâmbesc când mă gândesc cam ce față am avut în acel moment. Pot să-mi compar mimica de atunci cu oamenii care au văzut live cum le aterizează un OZN în grădina din spatele casei.

Islanda by Zsolt Kiss

România este plină de locuri în care dacă mergi o dată, te fac să te reîntorci și mereu te vor surpinde cu ceva. Care ar fi acel loc pentru tine și ce anume îl face să fie atât de special?

Z: Bună intrebare… cu atâtea locuri frumoase în țară. Printre locurile favorite se numără Crovurile din munții Mehedinți (notă, crov = adâncituri de formă circulară sau ușor alungită) unde de fiecare dată mă întorc cu plăcere. Este un loc unic, interesant, iar acei copaci adaugă mult la unicitatea locului. Sunt niște chestii pe care nu le poti explica, și anume, acel feeling pe care-l simți pentru un loc.

Pentru că primăvara e ca și instalată, deși pe creste e încă zăpadă, ce planuri de drumeții, însoțite de surprinderea anumitor momente, bineînțeles, ai?

Primavara e cam pe locul 3 în topul meu cu anotimpurile. Cumva e nicicum acuma, dar în orice caz, aștept acel verde crud din păduri care mi se pare frumos și fotografic. Floricele nu prea pozez asa că… aștept toamna.

Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

Mesajul meu e simplu: aveți grijă de voi! Siguranța și grupul sunt pe primul loc, foto pe locul doi. În natură lăsați doar urmele voastre de la bocanc sau urma pantofilor cu toc (râde).

© text: Andreea Popescu, Zsolt Kiss

© foto: Zsolt Kiss

1 comentariu

  1. Pingback: Radu Andrei Alexandru: ”Consider că perspectiva, trăirea și gândirea individuală conduc la unicitatea cadrului.” | drumeți și drumeții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s